Imagine simbol

Locuințe de serviciu pentru militari cu investiții de peste €15 mln. Proiect pentru aprobarea studiului de fezabilitate, în agenda guvernului

Pe un teren din municipiul Bălți se planificată construcția unor locuințe de serviciu pentru militarii Armatei Naționale. Cel puțin aceasta prevede un proiect aflat pe agenda următoarei ședințe de Guvern, care vizează aprobarea unui studiu de fezabilitate pentru inițierea și dezvoltarea unui parteneriat public-privat.

Proiectul „Studiu de fezabilitate pentru inițierea și dezvoltarea proiectului de parteneriat public-privat pe terenul din mun. Bălți, str. Al. Lăpușneanu, 10, în scopul construirii locuințelor de serviciu și a obiectivelor de infrastructură social-culturală pentru militarii Armatei Naționale”, se regăsește pe agenda următoarei ședințe de Guvern din 11 iunie.

Potrivit documentului, care va fi prezentat de ministrul Apărării, executantul studiului va fi Bursa Imobiliară „Lara”, iar beneficiarul – Ministerul Apărării. Studiul de fezabilitate va avea mai multe obiective, printre care: fundamentarea necesității investiției, identificarea formelor posibile de parteneriat, identificarea formelor juridice de realizare a proiectului, demonstrarea durabilității financiare a proiectului, precum și estimarea costurilor de implementare a investiției.

Potrivit Ministerului Apărării, pentru realizarea proiectului au fost analizate două modalități de dezvoltare: prin parteneriat public-privat și din surse proprii/mijloace bugetare. În condițiile în care capacitatea financiară a statului de a acoperi necesitățile din domeniul protecției sociale (asigurarea cu spații locative) este limitată de alte priorități, Ministerul Apărării ar putea atrage investiții private prin proiecte de parteneriat public-privat, se menționează în document.

NM by mihaelaconovali25

Conform proiectului, garnizoana Bălți acoperă raioanele Sîngerei, Rîșcani, Glodeni, Fălești, inclusiv municipiul Bălți. Din efectivul total de militari prin contract din cadrul garnizoanei, circa 154 de militari nu dețin spații locative proprii, fiind nevoiți să locuiască în chirie.

În proiect se menționează că fondul locativ de serviciu va fi destinat militarilor prin contract ai Armatei Naționale, angajaților civili ai Armatei Naționale care necesită asigurarea cu spațiu locativ și sunt luați la evidență în acest sens, precum și ofițerilor care au absolvit recent instituțiile militare de învățământ.

Impactul social al acestui parteneriat public-privat va fi exprimat prin crearea și asigurarea a circa 100 de locuri de muncă pentru personalul din domeniul construcțiilor, asigurarea a 24 de familii ale militarilor cu spațiu locativ de serviciu, din totalul necesarului de asigurare cu spațiu locativ de serviciu al Ministerului Apărării, creându-se, totodată, posibilități pentru cetățenii Republicii Moldova de a procura spațiu locativ din cota revenită partenerului privat, la prețuri mai accesibile, precum și prin consolidarea veniturilor fiscale la bugetul de stat.

Potrivit documentului, lotul de teren prevăzut pentru construcție are o suprafață totală de 0,9221 ha. În prezent, terenul nu este utilizat și pe acesta se află construcții sub formă de depozite aflate în stare avariată.

Costul construcției va fi de 15 640 000 de euro.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: