MAE confirmă decesul unui tânăr din Moldova găsit mort, cu o rană la tâmplă în Veneția. Ar fi fost omorât

La Veneția, un cetățean al Republicii Moldova, Sergiu Tarna, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit mort într-o zonă periferică a orașului, în după-amiaza zilei de 31 decembrie. Potrivit presei italiene, există suspiciuni că tânărul ar fi fost omorât. Ministerul Afacerilor Externe informează că, prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Padova, a confirmat decesul și menține legătura cu autoritățile italiene și cu familia persoanei decedate.

Datele preliminare arată că trupul a fost găsit de o terță persoană, iar la fața locului nu au fost identificate arme. Nu au fost observate alte leziuni vizibile, cu excepția rănii la cap.

„Autoritățile italiene desfășoară investigațiile de rigoare și iau în calcul ipoteza unei fapte cu caracter penal. Informații detaliate urmează a fi comunicate ulterior Consulatului General al Republicii Moldova la Padova”, potrivit unui comunicat al MAE.

Totodată, Consulatul General menține legătura cu autoritățile italiene și cu familia persoanei decedate. Potrivit rudelor apropiate, corpul neînsuflețit urmează a fi înhumat pe teritoriul Republicii Italiene.

Potrivit publicației italiene Il Gazzettino, cadavrul lui Sergiu Tarna, în vârstă de 25 de ani, a fost descoperit accidental în dimineața zilei de 31 decembrie într-un câmp situat între Mira și Venezia, aproape de Naviglio del Brenta. Conform sursei, se presupune că decesul s-ar fi produs în noaptea precedentă, iar autoritățile așteaptă rezultatul autopsiei pentru a stabili natura exactă a rănii și arma folosită, ipotezele variind de la o lovitură de armă de foc la un obiect contondent.

Publicația italiană Corriere della Sera, notează că victima purta jachetă și pantaloni negri, posibil uniforma de chelner, și prezenta o rană la tâmplă, probabil provocată de un corp contondent. Inițial, primele constatări au sugerat o posibilă rană prin împușcare, însă autopsia urmează să clarifice cauza exactă a decesului.

Procuratura din Veneția a deschis o anchetă pentru omor. Descoperirea cadavrului a fost făcută de un trecător în jurul orei 13:00, în apropiere de campingul Fusina din Marghera, pe teritoriul Comunei Mira. Ancheta este condusă de carabinieri, cu implicarea generalului Marco Aquilio, comandantul provinciei, a șefului nucleului investigativ Giuseppe Battaglia, a medicului legist și a procurorului de serviciu Christian Del Turco. Autopsia va stabili nu doar modul în care a murit tânărul, ci și dacă acesta a fost ucis la locul descoperirii sau transportat ulterior.

Aceiași sursă mai notează că Tarna locuia singur de mai mulți ani în Veneția, avea rude în Italia și lucra în domeniul ospitalității. Poliția locală este aproape sigură că moartea sa nu a fost accidentală, iar anchetatorii explorează toate ipotezele, inclusiv legătura cu criminalitatea locală sau conflicte personale. Prima investigație exclude o posibilă spargere sau jaf; tânărul nu avea antecedente penale și era cunoscut ca un consumator ocazional de substanțe.

Există incertitudini și asupra datei exacte a decesului: trupul ar fi putut fi transferat pe câmp după moarte sau ucis direct la locul descoperirii. Ancheta implică zeci de carabinieri care verifică locul, împrejurimile, camerele de supraveghere și audiază localnicii, pentru a reconstrui dinamica probabilă a crimei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: