Ilian Casu

Magistrații au pronunțat sentința în cazul tânărului de la Costești, omorât în bătaie

Unul dintre învinuiți de moartea lui Dumitru Jomir, tânărul de 21 de ani, omorât în bătaie la Costești, Ialoveni, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis. Celălalt învinuit, un minor de 17 ani, a fost amendat cu 40 de mii de lei, cu dreptul de a achita doar jumătate din sumă, dacă o va plăti timp de trei zile lucrătoare.

Decizia a fost pronunțată de magistrații de la Judecătoria Hâncești, cu sediul la Ialoveni, sâmbătă, 27 iunie.

Astfel, Simion Midoni, tânărul învinuit de omorul lui Dumitru Jomir, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis. Acesta are 22 de ani și a mai fost anterior judecat.

Celălalt complice, Mereacre Tudor, de 17 ani, a fost recunoscut vinovat și condamnat la o amendă de 40 de mii de lei, cu dreptul de a beneficia de o reducere de 50% dacă o va achita timp de 3 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a sentinței.

Amintim că tragedia s-a produs în noaptea de Revelion, în localitatea Costești din raionul Ialoveni, în jurul orei 1:30. Potrivit forțelor de ordine, victima a fost agresată de doi tineri de 21 și 16 ani din aceeași localitate. Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. În urma leziunilor primite, tânărul de 21 ani avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul de Urgență din mun. Chişinău, iar din păcate, medicii nu au reușit să îi salveze viața.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Concurs anulat la un liceu din Soroca pentru că nu a câștigat „doamna de la PAS”? Platforma DA merge în instanță

Decizia Ministerului Educației și Cercetării de a anula rezultatele concursului pentru funcția de director al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Soroca va fi contestată în instanță, anunță liderul Platformei DA, Liviu Vovc. Potrivit acestuia, candidata Platformei fusese desemnată câștigătoare în baza unui criteriu prevăzut de regulament, după ce participantele au obținut rezultate egale la proba finală. Decizia Ministerului a fost criticată și de Dinu Plîngău, deputat ales pe lista PAS, care a revenit recent în conducerea Platformei DA. Acesta susține că rezultatele au fost anulate „pentru că nu a câștigat doamna de la PAS”.

Potrivit lui Plîngău și Vovc, în etapa finală au ajuns două candidate: una din PAS și alta din Platforma DA. Cei doi politicieni susțin că, după ce acestea au obținut rezultate egale, candidata Platformei DA a fost desemnată câștigătoare în baza gradului didactic mai înalt.

„La proba finală, după un rezultat egal, colega noastră a fost desemnată câștigătoare nu datorită carnetului de partid, ci în baza criteriului prevăzut de regulament – deținerea unui grad didactic mai înalt. Și ce s-a întâmplat după? Ministerul a intervenit, iar rezultatele concursului au fost anulat”, a scris Vovc pe rețele.

Liderul Platformei DA susține că decizia de anulare a concursului nu poate fi numită una corectă, având în vedere, spune el, că termenul de soluționare a contestației ar fi fost depășit, componența comisiei ar fi fost modificată contrar regulamentului, iar unii termeni juridici ar fi fost interpretați abuziv. „E clar ca se pregătește tot pentru ca în final să câștige cine se vrea și nu cine merită”, a mai scris Vovc.

Anularea rezultatelor a fost criticată și de deputatul Dinu Plîngău. Acesta a părăsit Platforma DA înaintea alegerilor parlamentare din 2025 pentru a candida pe lista PAS, iar câteva luni mai târziu a revenit în conducerea Platformei, păstrându-și mandatul de deputat PAS. Plîngău susține că rezultatele concursului au fost anulate deoarece nu a câștigat candidata PAS.

„Tot ce am cerut de la colegii de la PAS este să nu-mi trateze colegii de la Platforma DA cu dispreț. Juriștii vor contesta decizia Ministerului, dar sentimentul va rămâne. Justificări juridice cu siguranță pot fi găsite multe, la fel cum le găsesc și toate lăcustele de la APP sau când a trebuit de lansat o ditamai reformă dedicată unei singure persoane. În această perioadă, toți demnitarii și funcționarii trebuie să fim un pic mai umili și mult mai corecți”, a scris Plîngău pe rețele.

Contactat pentru un comentariu, Ministerul Educației nu a răspuns, deocamdată, solicitării NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: