deschide.md

Maia Sandu a avut o întâlnire cu Renato Usatîi. Ce au discutat cei doi politicieni

Candidata PAS la președinție, Maia Sandu, s-a întâlnit pe 3 noiembrie cu liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Cei doi au discutat despre procedura de declanșare a alegerilor parlamentare anticipate.

„Astăzi am avut o primă discuție cu Renato Usatîi. Am reiterat angajamentul meu, făcut anterior public, că vom curăța președinția și apoi vom curăța parlamentul. Vom identifica metodele legale prin care să declanșăm alegeri anticipate, astfel încât în parlament să ajungă oameni care îi reprezintă pe cetățeni”, a declarat Maia Sandu după întâlnire.
De asemenea, candidata a chemat toți cetățenii să o voteze. „Voi vreți să scăpăm de corupție, să pedepsim hoții și să scăpăm țara de Dodon. Asta ne dorim și noi. Putem face asta cu sprijinul vostru.”, a adăugat ea.

Amintim că, în urma scrutinului din 1 noiembrie, Renato Usatîi a obținut 16,9% dintre voturile alegătorilor.

Candidata PAS la alegerile prezidențiale Maia Sandu s-a clasat pe primul loc, cu un scor de 36,16% dintre voturile alegătorilor. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, care a luptat pentru al doilea mandat în funcția de șef al statului, a obținut cu circa 3% mai puțin – 32,6% dintre voturi. Cei doi se vor confrunta în turul II de scrutin, care se va desfășura peste două săptămâni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Funcționar din Primăria Durlești, reținut după ce a provocat un accident: se afla în stare de ebrietate (VIDEO)

Un funcționar din cadrul Primăriei Durlești a fost reținut în seara zilei de 21 august, după ce a provocat un accident rutier în localitate, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Bărbatul deține o funcție de demnitate publică în cadrul primăriei din aceiași localitate. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, preliminar, un automobil de marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, a tamponat o Toyota parcată.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul deține o funcție publică în cadrul Primăriei Durlești. Totodată, cu o zi înainte de producerea accidentului, acesta a fost documentat de polițiștii din Chișinău pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.

Automobilul Audi a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Conform informațiilor din spațiul public, șoferul vizat ar fi Tudor Bucșan, consilier independent din Durlești. Acesta a fost surprins consumând whisky la ședința Consiliului Local din 21 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: