intilnire

Extinderea și diversificarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene la diverse niveluri, agenda europeană a Republicii Moldova, dar și situația pandemică au fost printre subiectele discutate pe 25 februarie de Maia Sandu cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. Șefa statului și-a exprimat recunoștința

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah și Zinaida Greceanîi, președintele parlamentului Republicii Moldova, au avut o întâlnire în seara de 15 februarie, unde au discutat despre procesul de pregătire a Conferinței internaționale pentru construcția și dezvoltarea autonomiilor, organizată sub patronatul Înaltului Comisar al OSCE pentru minoritățile etnice. Irina Vlah a menționat că,

Deputații socialiști Grigore Novac și Vasile Bolea au adresat o interpelare către Administrația prezidențială. Socialiștii suspectează că președinta țării, Maia Sandu, ar fi avut o întâlnire secretă cu mai mulți reprezentanți ai Sistemului judecătoresc. Potrivit lor, această întâlnire a avut loc înainte de vizita Maiei Sandu în Franța. „Întâlnirile la

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 6 februarie, împreună cu echipa de consilieri de la președinție, o ședință de lucru cu participarea Înalților Consilieri UE care activează în Republica Moldova, în frunte cu Ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko. Cele două echipe au făcut un schimb de păreri despre

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. În cadrul întâlnirii, Sandu la felicitat cu ocazia învestirii în funcție a președintelui Joe Biden, menționând că își dorește aprofundarea cooperării cu SUA. Despre aceasta președintele a scris într-o postare pe pagina

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, l-a primit pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck Hogan. Potrivit unui comunicat de presă emis de guvern, oficialii au discutat subiectele de actualitate, inclusiv în relațiile moldo-americane, cu accent pe interesul pentru implementarea proiectelor bilaterale prioritare și valorificarea potențialului Dialogului Strategic între

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European. Despre aceasta președintele a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde a scris că speră ca dialogul pe care l-au avut și aprofundarea cooperării să aducă pe viitor beneficii reale pentru cetățenii țării noastre. „Astăzi am avut o

Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire cu Claus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în țara noastră. Oficialii au discutat mai multe subiecte de actualitate, în special, cu privire la soluționarea conflictului transnistrean. Despre aceasta a anunțat președinta într-o postare pe pagina sa de Facebook. „Am accentuat că sprijinim principiul exclusiv

Președintele Maia Sandu a avut pe 26 decembrie o întâlnire cu directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS), Alexandr Esaulenco. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de facebook a șefei statutului. „Am discutat despre situația actuală din Republica Moldova și despre riscurile la adresa securității statului.

Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Maia Sandu i-a mulțumit domnului Michalko pentru sprijinul necondiționat și ajutorul constant oferit de UE țării noastre. „Ne-ați sprijinit în perioade dificile și ați fost alături de cetățenii noștri și la bine, și la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x