presedinte.md

Maia Sandu a cerut, la München, o cooperare mai strânsă între statele europene pentru sancționarea corupților 

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a discutat la München despre securitate, măsuri anticorupție și reziliență energetică. În prima zi a Conferinței de Securitate de la München, șefa statului a participat la o masă rotundă dedicată experienței diferitor state și organizații internaționale în combaterea corupției. 

Potrivit unei declarații a Președinției, în cadrul mesei rotunde dedicată combaterii corupției, șefa statului a vorbit „despre angajamentul autorităților moldovenești de a elimina acest flagel din țara noastră, sancționându-i totodată pe toți cei care au delapidat banul public”.

Pentru combaterea acestui fenomen șefa statului a chemat la o cooperare mai strânsă între organele de anchetă și de drept din diferite state europene.

Reprezentanții Președinției mai menționează că Maia Sandu, în cadrul vizitei la München, a discutat cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans „despre ceea ce se face pentru ca Republica Moldova să-și securizeze sectorul energetic, inclusiv prin trecerea la energia verde”.

La fel, președinta s-a întâlnit cu ministra pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Republicii Federale Germania Svenja Schulze și cu un grup de deputați ai coaliţiei de guvernare CDU/CSU din legislativul german.

„Șefa statului le-a mulțumit partenerilor germani pentru ajutorul lor la depășirea crizelor curente, îndeosebi a celei energetice, dar și pentru Rezoluția privind continuarea sprijinului pentru Republica Moldova adoptată de către Bundestagul german în luna decembrie a anului trecut”, comunică reprezentanții Președinției Republicii Moldova.

***

Amintim că o delegație a Republicii Moldova, în frunte cu președinta Maia Sandu, participă la Conferința de Securitate de la München, în perioada 17-19 februarie.

În cadrul evenimentului internațional din Germania, agenda șefei statului prevede întrevederi cu lideri de state și guverne, înalți oficiali europeni, dar și cu unii șefi de organizații internaționale.

Președinta Maia Sandu a avut deja o întrevedere cu Antony J. Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii. Discuțiile dintre cei doi au vizat mai multe subiecte importante printre care și provocările de securitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Hotnews.ro

Șoșoacă a rămas fără imunitate de eurodeputată. Parlamentul European a aprobat cererea României

Parlamentul European a ridicat imunitatea eurodeputatei Diana Șoșoacă, în urma unei cereri a Parchetului General din România. Decizia a fost luată în cadrul ședinței plenare din 28 aprilie.

Votul nu a fost unul electronic, ci cu ridicarea mâinilor, dar majoritatea a fost clară, astfel că nu a fost necesară verificarea electronică. Într-un mesaj pe Facebook, europarlamentarul Siegfried Mureșan a spus că ridicarea imunității Dianei Șoșoacă a fost decisă cu o „largă majoritate”.

Parlamentul European este mereu unit în a permite justiției să-și facă treaba”, a adăugat el.

Votul din plen vine după ce, pe 23 aprilie, Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a aprobat cererea privind ridicarea imunității.

Amintim că solicitarea de ridicare a imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă a fost formulată de Parchetul General din România, în septembrie 2025, într-un dosar în care politiciana este inculpată de 11 infracțiuni. Aceasta este acuzată, printre altele, de propagandă legionară, promovarea cultului unor persoane condamnate pentru crime de război și negarea Holocaustului.

Șoșoacă a catalogat anterior cererea procurorilor drept o „tentativă de execuție politică”, notează HotNews.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: