presedinte.md

Maia Sandu a transmis drapelul de stat Echipei Olimpice, care va reprezenta Moldova la Jocurile Europene din Polonia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis pe 16 iunie drapelul de stat Echipei Olimpice, care va reprezenta Republica Moldova la Jocurile Europene din Polonia. Tot azi, au fost conferite distincții sportivilor Serghei Tarnovschi și Oleg Tarnovschi care au demonstrat performanță la Campionatele Mondiale din anul trecut.

„Moldova are oameni care ne duc faima în lume și care fac ca drapelul țării să fie arborat triumfător la cele mai importante campionate. În spatele momentelor de glorie ale sportivilor sunt mii de ore de antrenament extenuant și oamenii care îi susțin: membrii familiilor, antrenori, profesori, medici, maseuri. Prin efortul lor, acești sportivi inspiră copii și tineri, care vor să le calce pe urme”, a spus Președinta.

Șefa statului a menționat că la Jocurile Europene din Cracovia-Małopolska va fi o competiție acerbă între 7000 de sportivi bine pregătiți și le-a urat perseverență și mult succes celor 85 de sportivi moldoveni.

„Dragi sportivi, vă suntem recunoscători pentru sentimentul de mândrie care ne copleșește atunci când imnul național este intonat la competițiile sportive. Voi nu doar adunați victorii în palmaresul propriu, ci contribuiți la crearea unui stat mai puternic și la pavarea drumului nostru în familia țărilor europene”, a conchis Președinta Maia Sandu.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Rusia schimbă regulile pentru moldoveni/ Carburanți, mai ieftini/ Biserică confiscată în nordul țării?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

Subiectele ediției:

— Moldova începe screeningul pe mediu și schimbări climatice, la Bruxelles
— Maia Sandu a semnat decretele: Serebrian și Kulminski – oficial ambasadori
— „Atac raider religios”: acuzații PSRM la adresa Mitropoliei Basarabiei
— Transportatorii au anunțat când vor protesta în fața Guvernului
— Acces în Rusia – numai cu notificare prealabilă
— S-a născut în cămașă: băiat de 15 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână
— Cod galben de vânt puternic. De joi temperaturile cresc
— Bătrân agresat în propria casă pentru 900 de lei. Făptașii – la închisoare
— Contrabandă cu mașini din UE de aproape 3 milioane de lei
— Incendiu devastator în provincia Izmir din Turcia
— Permise și buletine false, vândute ca la târg: un bărbat reținut la Bălți
— Deținutul evadat din Penitenciarul Bender, prins după ce a jefuit o femeie
— Primă de 3.000 de lei pentru tinerii care se angajează. Sandu a semnat legea
— Carburanții se ieftinesc în Moldova
— Ce și-au dorit chișinăuienii pentru oraș, de ziua de naștere a lui Ion Ceban

Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: