Tudor Mardei/NewsMaker

Maia Sandu, despre discuția Veronicăi Dragalin cu procurorii: „Oamenilor care sunt onești nu trebuie să le fie frică”

Președinta Maia Sandu a comentat înregistrarea audio, scursă în spațiul public, în care șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin își avertizează subalternii corupți că într-o bună zi vor răspunde pentru faptele ilegale comise. Șefa statului a declarat că este pentru prima dată când o persoană aflată la cârma unei instituții anticorupție din Moldova spune răspicat că cea mai mare problemă este corupția din sistem. Totodată, președinta Sandu a mai menționat că procurorii care își fac munca cinstit nu au de ce să-și facă griji în privința avertizărilor șefei PA.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Maia Sandu a fost întrebată ce părere are despre situația din jurul înregistrării audio în care figurează șefa PA.

„Nu am ascultat înregistrările, dar sunt la curent cu situația. (…) Dacă mă întrebați de acuzațiile care au apărut în spațiul public venite din partea unor angajați, eu personal nu sunt impresionată pentru că în mare parte sunt oameni care au lucrat pe timpul regimului lui Plahotniuc și atunci nu i-am văzut să se plângă de intimidare și asta-mi creează niște semne de întrebare. Mai ales că de-a lungul timpului, și în raport cu mine au fost acuzații, scrisori semnate despre intimidare. Repet, de către oameni care pe timpul lui Plahotniuc nu au ieșit să se plângă că sunt forțați să facă lucruri ilegale”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a dat de înțeles că persoanele cu probleme de integritate sunt cele deranjate de spusele șefei PA.

„Acum este pentru prima dată când vedem șeful unei instituții anticorupție care spune răspicat că cea mai mare problemă este corupția în sistem, corupția în rândul judecătorilor, corupția în rândul procurorilor și a ofițerilor de urmărire penală care trebuie să combată corupția. Și asta se pare că supără niște oameni. Oamenii care sunt onești nu trebuie să le fie frică. Cei care au probleme de integritate – da, au motive să se deranjeze”, a adăugat Sandu.

***

Amintim că în dimineața zilei de 14 iunie, presa a făcut publică o scurtă secvență dintr-o ședință a Veronicăi Dragalin cu angajații PA. Reprezentanții PA au confirmat, într-o reacție pentru NM, autenticitatea înregistrării audio. În reacție Dragalin a spus că secvența anterioară ar fi fost scoasă din context și a cerut autorului înregistrării să publice conținutul întregii discuții. Mai târziu, pe rețelele de socializare a fost publicată versiunea integrală a interceptării. Conform înregistrării, procurorul șef de la anticorupție își avertizează angajații corupți că va veni vremea în care vor răspunde pentru faptele comise și lasă să se înțeleagă că nu va permite defăimarea nefondată a PA, a sa personal sau a procurorilor integri. Drept exemplu, Dragalin oferă exemplu șefului APP, Alexandru Mustață. Potrivit ei, acesta ar urma să fie demis pentru denigrarea unui procuror PA.

Avertizările șefei PA nu au fost trecute, însă, cu vederea, la Chișinău. Pe marginea subiectului s-au expus atât mama procuroarei, cât și politicieni sau experți. Dacă unii au criticat-o pe Dragalin pentru declarațiile făcute, alții au încurajat-o să continue lupta cu corupția inclusiv în sistemul justiției. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri, după ce Transnistria a cerut recunoaștere internațională: „Vrabia mălai visează”

„Un nou exemplu de propagandă și manipulare” – astfel a calificat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, declarația prin care Tiraspolul solicită recunoașterea regiunii transnistrene ca „stat independent” și prezintă Rusia drept „garant al păcii”. Oficialul a declarat, pe 17 iunie, că „nu a existat, nu există și nici nu poate exista” nicio cooperare internațională cu structurile care administrează ilegal regiunea din stânga Nistrului.

„Este un nou exemplu de manipulare, propagandă în stilul celor de la Tiraspol. Vrabia mălai visează sau, cu alte cuvinte, „мечтать не вредно”. Nu a existat, nu există și nici nu poate exista nici o cooperare internațională cu participarea structurilor de la Tiraspol, structuri care administrează ilegal și temporat, provizori, raioanele de est ale Republicii Moldova”, a declarat Valeriu Chiveri. 

Vicepremierul responsabil de dosarul transnistrean a precizat că „vizitele ocazionale” ale partenerilor internaționali la Tiraspol au drept obiectiv promovarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și susținerea procesului de reintegrare a țării. „Cred că puteți apela și la partenerii noștri care vizitează din când în când Tiraspolul și vor confirma acest lucru”, a conchis el.

Reamintim că, pe 12 iunie, administrațiile de facto din regiunea transnistreană, Abhazia și Osetia de Sud au semnat o declarație comună prin care solicită comunității internaționale să le recunoască drept „state independente”. Totodată, cele trei entități au descris Federația Rusă drept „garant al păcii și securității” în Europa de Est și Caucazul de Sud, în pofida faptului că Moscova poartă un război de agresiune împotriva Ucrainei și menține ilegal, de peste trei decenii, trupe militare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: