Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu, după ce FSB a anunțat reținerea a doi moldoveni: „Asta se întâmplă și cu cetățeni din alte state”

Președinta Maia Sandu a declarat că îi pare rău de situația în care cetățeni ai Republicii Moldova ajung să se confrunte cu probleme în Federația Rusă. Potrivit șefei statului, este vorba despre persoane care călătoresc în Rusia în scopuri de afaceri sau din motive familiale. Maia Sandu a adăugat că astfel de situații se întâmplă și în cazul cetățenilor altor state. Declarațiile au fost făcute în contextul anunțului FSB privind reținerea a „doi cetățeni ai Moldovei” sub acuzația că ar fi „agenți” ai SIS. 

„Îmi pare rău că am ajuns în această situație în care oamenii noștri, care pentru scopuri de afaceri sau de familie, merg în Federația Rusă și se confruntă cu aceste probleme. De aceea, a fost important să-i avertizăm. Nu este doar situația Republicii Moldova, deci asta se întâmplă și cu cetățeni din alte state, oameni care merg în Federația Rusă. Preocuparea noastră este siguranța cetățenilor noștri, de asta îi rugăm pe toți să fie foarte vigilenți pentru ca să nu ajungă în asemenea situații”, a comunicat Maia Sandu la NordNews.

***

Pe 25 iunie, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat reținerea a „doi cetățeni ai Republicii Moldova”, la Moscova, sub acuzația că ar fi „agenți” ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Potrivit FSB, aceștia au folosit documente false pentru a intra în capitala rusă, unde ar fi avut misiuni atribuite de SIS, îndreptate „împotriva securității Federației Ruse”. Conform aceleiași surse, suspecții și-ar fi recunoscut vina și au fost plasați în arest preventiv. Aceștia ar risca până la 8 de închisoare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău a calificat drept „nefondate și speculative” acuzațiile formulate de FSB-ul rus. Instituția a declarat că „mai mulți cetățeni moldoveni sunt supuși acțiunilor de hărțuire, intimidare sau tratamente abuzive pe teritoriul acestei țări” și a emis o alertă de călătorie pentru Federația Rusă. Chișinăul a precizat că Ambasada Republicii Moldova la Moscova a solicitat accesul consulului la mai mulți cetățeni moldoveni reținuți, însă partea rusă a refuzat acest lucru. Totodată, ministerul a menționat că, în prezent, sunt întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pentru a oferi asistență consulară cetățenilor Republicii Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: