Twitter/Maia Sandu

Maia Sandu i-a cerut premierului Olandei să susțină Moldova în drumul către UE

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a discutat la telefon cu premierul olandez Mark Rutte. Pe 21 iunie, cei doi au vorbit despre recomandarea Comisiei Europene privind acordarea Moldovei a statutului de candidat la UE.

„Astăzi am avut o discuție bună cu premierul olandez Mark Rutte. Am discutat despre recomandarea Comisiei Europene privind acordarea statutului de candidat Moldovei și angajamentul nostru de a continua reformele. Aștept cu nerăbdare reuniunea Consiliului European din această săptămână și sper că Olanda ne va sprijini drumul către UE”, a scris Maia Sandu, pe Twitter.

La rândul său, Mark Rutte a precizat că a discutat cu șefa statului moldovean despre modul în care Olanda poate ajuta la realizarea reformelor necesare în Republica Moldova.

 

De menționat că, pe 23 și 24 iunie, la Bruxelles se va desfășura reuniunea Consiliului European. Țările membre urmează să decidă dacă acordă sau nu statutul de candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, aceasta fiind o prerogativă a șefilor de state și de guverne din țările membre ale UE. Anterior, Comisia Europeană a recomandat ca cele două țări să primească acest statut.

Ucraina, Georgia și Republica Moldova au depus cereri de aderare la UE la începutul lunii martie, după ce Ucraina a fost invadată de armata rusă, în februarie. Candidatura Georgiei nu a fost acceptată. Oficialii europeani au precizat că această țară trebuie să îndeplinească anumite condiţii înainte de a i se putea acorda statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: