Twitter/Maia Sandu

Maia Sandu, într-o nouă vizită în afara țării. Se află în Elveția

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu se află la Geneva, Elveția. Șefa statului moldovean a avut o întrevedere cu fondatorul și președintele executiv al organizației internaționale de cooperare publică-privată „World Economic Forum” Klaus Schwab. 

„Am discutat despre cum ne putem consolida dialogul și cooperarea”, comunică Sandu.

La fel, președinta a spus că autoritățile moldovenești se bazează pe expertiza organizației internaționale pentru a avansa în agenda de dezvoltare a Republicii Moldova.

De menționat că ultima vizită a Maiei Sandu în afara țării a fost în România – la Cluj Napoca. Președinta a participat la conferința „Europa după războiul din Ucraina. Perspective, viziuni, strategii, proiecte”. După care, șefa statului s-a ales cu „Premiul România Europeană”.

Înainte de aceasta, Maia Sandu a efectuat o vizită la Tokyo, în perioada 1-3 decembrie. Ulterior – la Washington, în zilele de 5-7 decembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SKILLET ajunge pentru prima dată la Chișinău, în cadrul turneului european „After the Storm”

Trupa americană de rock SKILLET va concerta pentru prima dată la Chișinău, pe 25 iulie 2027, în cadrul turneului european „After the Storm”. Evenimentul va avea loc la Arena Chișinău și promite o seară dedicată iubitorilor de rock și hard rock.

Nominalizată la premiile GRAMMY și cu 22 de discuri de platină, SKILLET este una dintre cele mai cunoscute trupe rock din lume. Formația revine în Europa cu o serie de concerte exclusive programate pentru luna iulie 2027, iar Chișinăul se numără printre destinațiile incluse în turneu.

Concertul va oferi publicului ocazia de a asculta live piesele care au consacrat trupa pe scena internațională, într-un show caracterizat de energie, sonorități puternice și o producție live impresionantă.

Evenimentul este programat pentru 25 iulie 2027, la Arena Chișinău, situată pe strada Calea Orheiului 130. Accesul publicului va începe la ora 18:00, iar concertul va începe la ora 20:00.

Biletele sunt disponibile pe LiveTickets.md

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: