Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Va participa la Summitul Parteneriatului Estic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla în zilele de 14-15 decembrie la Bruxelles, unde va participa la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic (PaE). Pe durata vizitei, sunt planificate mai multe întrevederi cu șefi de state și de guverne din țările PaE și UE, precum și cu înalți oficiali ai Uniunii Europene.

Pe 14 decembrie, Președinta Maia Sandu va ține un discurs în deschiderea celei de-a zecea reuniuni a CORLEAP – Conferința autorităților regionale și locale din Parteneriatul Estic, care întrunește primari și lideri locali din regiune și din statele europene. Pe 15 decembrie, șefa statului va participa, alături de omologii săi din alte țări, la Summitul Parteneriatului Estic, unde de asemenea va ține un discurs.

Din delegația Republicii Moldova mai fac parte Cristina Gherasimov, Secretar General al Aparatului Președintelui, Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ambasadoarea Daniela Morari, șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.

***

Cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic (PaE) va avea loc pe 15 decembrie 2021, atunci când liderii țărilor UE și ale Parteneriatului Estic se vor întruni la Bruxelles. Summitul se va concentra pe sprijinirea a cinci domenii-cheie – economie, guvernanță, mediu, digital și societate. Aceste priorități se bazează pe realizările anterioare ale Parteneriatului Estic, luând în considerare noile provocări și oportunități – în special tranziția ecologică și digitală, în contextul redresării post-pandemie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stock.adobe.com

Codul galben de instabilitate atmosferică se menține în Moldova. În ce raioane va ploua astăzi

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu menține pentru miercuri, 22 iulie, Codul galben de instabilitate atmosferică în mai multe raioane din sudul și centrul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă în intervalul orelor 12:00–23:00.

Potrivit meteorologilor, în zonele vizate sunt prognozate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. Izolat, cantitățile de precipitații vor ajunge la 15–45 l/m², iar vântul va sufla în rafale de până la 15–20 m/s.

Totodată, meteorologii mențin și Codul galben de pericol excepțional de incendiu în mai multe regiuni ale țării. Avertizarea este valabilă până la sfârșitul zilei de 22 iulie.

În paralel, rămâne în vigoare și avertizarea hidrologică privind scurgerea redusă a apei în râurile Nistru și Prut, precum și în majoritatea râurilor mici. Aceasta este valabilă în perioada 22–28 iulie și include coduri galben, portocaliu și roșu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: