Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, printre președinții din Europa cu cel mai mic salariu. Clasament

Slovenia are cel mai slab plătit președinte din Europa, iar Bulgaria – cel mai bine plătit. Cel puțin asta reiese din topul „celor mai săraci” președinți din Europa, făcut public de Journo Research, care a comparat salariile șefilor de state cu venitul mediu din țările lor, scrie evz.ro. Potrivit sursei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se numără printre președinții cu cele mai mici salarii din Europa.

Potrivit surse citate, Slovenia se află în fruntea listei cu cel mai puțin bogat șef de stat din Europa. Salariul său este apropiat de cel al unui angajat de nivel mediu din țară, cu un venit anual estimat la aproape 45.000 de euro. Pe locul doi se află președintele Ucrainei, cu un salariu anual brut în 2023 de 8.134 de euro. Potrivit sursei, salariul ridicat de Zelenski în 2023 a reprezentat doar 1,63% din venitul mediu din țară, fiind cel mai mic salariu al unui președinte din Europa.

Din clasamentul celor mai puțin plătiți președinți de țară face parte și președinta Moldovei, Maia Sandu, precum și președinții Croației, Letoniei, Finlandei și Bosniei și Herțegovinei.

Președintele României, Klaus Iohannis, ocupă o poziție intermediară în clasament, cu un venit anual de peste 60.000 de euro. Acesta este de trei ori mai mare decât câștigul mediu național.

La polul opus se află președintele Bulgariei, ca fiind cel mai bogat din Europa, raportat la venitul mediu din țara sa. Potrivit presei locale, se estimează că salariul său este echivalent cu aproape 125.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă că câștigă de 10,10 ori mai mult decât venitul mediu din Bulgaria. Țara este urmată de Slovacia și Irlanda.

Averea Maiei Sandu în 2023

De menționat că, potrivit declarației de avere depusă de președinta Maia Sandu pentru anul 2023, șefa statului a ridicat anul trecut aproape 265 de mii de lei sub formă de salariu, ceea ce înseamnă un venit lunar de circa 22 de mii de lei.

În aceeași perioadă, Sandu a beneficiat de diurne pentru deplasările peste hotare, în mărime totală de puțin peste 95 de mii de lei. Comparativ, pentru anul 2022, Sandu a declarat că a ridicat un salariu în mărime de aproape 259 de mii de lei și aproape 63 de mii de lei sub formă de diurnă.

Mai mult, în 2023, președinta a renunțat la mașina pe care o conducea și a cheltuit bani din economii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: