presedinte.md

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Macedoniei de Nord în țara noastră. Despre ce au discutat?

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat pe 9 martie cu Ambasadorul Macedoniei de Nord în Republica Moldova cu reședința la București, dl Gabriel Atanasov. Subiectele abordate au vizat dezvoltarea relațiilor bilaterale, parcursul european al ambelor state, precum și situația pandemică și asigurarea cu vaccin.

„Am discutat despre provocările similare cu care ne confruntăm la nivel global în acest an, dar și despre cele specifice din regiune. Am subliniat că, în scrutinul de anul trecut, alegerea cetățenilor Republicii Moldova a fost una clară anti-corupție și pentru justiție independentă”, a spus doamna Maia Sandu.

În cadrul discuției, șefa statului a menționat că Macedonia de Nord este o țară de la care avem ce învăța cu privire la modernizarea și avansarea în parcursul european printr-o agendă puternică de reforme. „Doar așa vom putea să ridicăm nivelul de trai al cetățenilor și să construim instituții funcționale, europene – prin realizarea unor reforme reale acasă”, a menționat Președintele Maia Sandu.

La rândul său, Ambasadorul Gabriel Atanasov a spus că țara sa este deschisă pentru cooperare și schimb de experiență cu Republica Moldova pe diferite domenii, cum ar fi reforma sistemului judecătoresc, lupta cu corupția, recăpătarea încrederii cetățenilor în instituțiile de drept.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Copie la „Valea Morilor”? Sculptura „Echilibrul familiei” reproduce aproape identic lucrarea unui artist american

Sculptura „Echilibrul familiei”, instalată recent în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, ar reproduce aproape identic o lucrare realizată în 1986 de artistul american Keith Haring, din New York. Compoziția, poziția celor trei personaje și culorile acestora sunt practic aceleași, notează Diez.

Pretura sectorului Centru a anunțat pe 29 august despre instalarea sculpturii pe scara de granit din Parcul „Valea Morilor”. Instituția a prezentat lucrarea sub denumirea „Echilibrul familiei”, fără să menționeze în comunicatul public un autor sau vreo legătură cu opera lui Keith Haring.

Potrivit Preturii, figura albastră aflată la baza compoziției simbolizează sprijinul și stabilitatea, cea galbenă reprezintă copilăria, energia și curiozitatea, iar figura roșie simbolizează bucuria, libertatea și dezvoltarea. 

O sculptură cu aceeași compoziție, cu o figură albastră la bază, una galbenă deasupra și una roșie în partea superioară, a fost realizată de artistul american Keith Haring în 1986 și se află în fața spitalului pediatric Cohen Children’s Medical Center din New York.

Caricaturistul Alex Buretz a menționat că a redactat o scrisoare către titularii drepturilor de autor: „Consider că există o problemă în Republica Moldova. Autoritățile locale și unele companii nu văd nimic greșit în a utiliza fără permisiune personaje Disney sau «Love Is…», ori în a copia sculpturi și alte creații. Pentru ele există titulari sau organizații care gestionează aceste drepturi și de la care trebuie obținută permisiunea necesară. Nu putem pretinde că susținem artiștii și cultura, în timp ce ignorăm drepturile creatorilor”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: