Maib, desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova în anul 2022” de revista Global Finance

Maib este onorată să fie premiată pentru al șaselea an consecutiv cu distincția „Cea mai bună bancă în Moldova” (Best Bank in Moldova) în cadrul competiției organizată de revista Global Finance. La cea de-a 29-a ediție a concursului „Best Bank Awards”, alături de bănci din 21 de țări din Europa Centrală și de Est, maib a fost apreciată de publicația internațională ca fiind cea mai bună bancă din țară pentru progresul realizat și rezultatele obținute.

Anul trecut, maib a reușit să obțină rezultate excelente în toate domeniile: creșterea activelor, profitabilitate, extindere geografică, relații strategice, dezvoltarea afacerilor noi şi produse inovatoare. În plus, performanțele băncii au fost apreciate de specialiști din industria bancară și experți din domeniu.

Joseph D. Giarraputo, director editorial al Global Finance, a menționat:

„Într-o lume financiară incertă, liderii corporativi se confruntă cu un nou set de provocări în ceea ce privește relațiile bancare. Ca urmare a problemelor enorme cauzate de pandemie, aceste schimbări implică o atenție sporită privind relațiile comerciale globale. Premiile noastre sprijină factorii de decizie în selectarea celor mai buni parteneri financiari”.

Giorgi Shagidze, Președintele maib, a declarat:

„Adresez mulțumiri revistei Global Finance pentru această apreciere. Maib și-a continuat angajamentul în ceea ce privește inovarea, oferind clienților soluții bancare mai bune, perfecționate, urmărind să fie la doar un click distanță. Vom continua să ne desfășurăm activitatea cu excelență, pentru a stabili un nou standard al experienței clienților. Totodată, le mulțumesc clienților noștri pentru performanțele obținute împreună anul trecut”.

Principalele realizări ale maib în ultimul an:

  • activele au crescut cu 22,8%;
  • portofoliul de credite a crescut cu 26,1%;
  • portofoliul de credite pentru IMM-uri a crescut cu 35%, iar cota de piață pe acest segment – cu 4%;
  • numărul de clienţi a ajuns la 901 mii;
  • numărul utilizatorilor aplicației maibank a crescut cu 66,4%.

Global Finance este o publicație financiară de top destinată factorilor de decizie din lumea finanțelor. Publicația realizează sistematic un top al celor mai performante bănci și al furnizorilor de servicii financiare. Aceste premii au devenit un standard de încredere pentru comunitatea financiară globală ca indicator al excelenței.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,4% din activele sectorului bancar și având o cotă de 34,9% din credite, conform situației din 31 decembrie 2021. Banca oferă 26% din creditele ipotecare acordate moldovenilor, deservește peste 35% din populația Moldovei și se numără printre cei mai mari angajatori din țară.

Banca este bine capitalizată, cu un coeficient de capital de nivel 1 de 21,1% la 31 decembrie 2021. Maib este recunoscută pe larg pentru calitatea deservirii și produsele sale inovative. Din 2018, cel mai mare acţionar al maib este un consorțiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de gestionare a activelor în țările baltice și Horizon Capital, un fond de investiții privat axat pe piețele emergente din Europa.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAI: Drona care s-a prăbușit și a explodat la Giurgiulești era de tip Geran. Două cratere și schije, găsite la fața locului⚡️⚡️⚡️

Resturile dronei găsite în dimineața zilei de 20 august în zona Giurgiulești aparțin, preliminar, unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Experții au descoperit două cratere formate în urma exploziilor, precum și schije provenite de la detonarea părții de luptă a dronei, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit MAI, în urma investigațiilor au fost identificate două cratere rezultate în urma exploziei, cu dimensiunile de aproximativ 1,20 m × 1,15 m și 3,70 m × 3,90 m, cel din urmă având o adâncime de aproximativ 55 cm.

În interiorul craterelor au fost depistate schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. Totodată, la aproximativ 6 metri de unul dintre cratere au fost identificate fragmente ale motorului și multiple componente ale dronei.

Potrivit constatărilor preliminare ale experților, anunțate de MAI, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran.

„Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, transmite MAI.

Ministerul Afacerilor Interne a reiterat, totodată, apelul către cetățeni să nu se apropie de fragmente ale aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112.

Amintim, în noaptea de 20 august, Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, folosind rachete și drone. La Kiev, cel puțin 15 persoane au murit, iar alte 39 au fost rănite. Bilanțul este preliminar și în creștere. În urma atacului au fost avariate inclusiv blocuri de locuințe, o școală și un spital pentru copii. Detalii – AICI.

În aceeași dimineață, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că o dronă, preliminar de tip Shahed, a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit autorităților, aparatul de zbor s-a aflat deasupra teritoriului țării timp de aproximativ șase minute, după care a părăsit spațiul aerian. Detalii – AICI.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a raportat alte două incidente în zona Giurgiulești, produse în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, Ucraina.

Într-unul dintre cazuri, pe teritoriul Republicii Moldova, la aproximativ un kilometru de frontieră, a fost descoperit un crater în care se aflau resturile unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

Separat, în timpul nopții, o dronă a lovit o parcare pentru camioane de pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere Giurgiulești–Reni. În urma exploziei a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață de aproximativ 70–100 de metri pătrați pe teritoriul Republicii Moldova.

În prima sa reacție, președintele Ucrainei a comentat inclusiv atacul din apropierea frontierei cu Moldova și a cerut, din nou, consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei, în special cu rachete interceptoare pentru sistemele Patriot. „Atât timp cât Ucraina nu va dispune de suficiente sisteme antibalistice, Rusia nu se va gândi serios la pace”, a scris Volodimir Zelenski pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

hotnews.ro/foto simbol

Moldova, împărțită între cod galben și portocaliu de caniculă: în ce raioane temperaturile vor urca până la 36°C (HARTĂ)

Vineri, pe 21 august, o parte din teritoriul Republicii Moldova se va afla sub cod galben de caniculă, iar o parte – sub cod portocaliu. Avertizările au fost emise pe 20 august de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Sub cod galben se vor afla: Rezina, Orhei, Călărași, Nisporeni, Strășeni, Criuleni, Chișinău, Ialoveni, Hîncești, Anenii Noi, Căușeni, Cimișlia, Leova, Cantemir, Cahul, Taraclia, Găgăuzia, Basarabeasca, Ștefan Vodă, Tiraspol și o parte din Dubăsari. Temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33…+35°C.

Sub cod portocaliu se vor afla: Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Drochia, Soroca, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Bălți, Florești, Ungheni, Telenești Șoldănești și o parte din Dubăsari. Temperatura maximă a aerului va atinge valori de +36°C.

Menționăm că, pe 20 august, întreaga Republică Moldova se află sub cod galben de caniculă, fiind prognozate temperaturi maxime de până la +36°C.

Moldpres

Perturbări la Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Moldovenii, îndemnați să verifice starea zborurilor

La Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv sunt înregistrate perturbări majore ale zborurilor și ale fluxului de pasageri. Ambasada Republicii Moldova în Israel le recomandă cetățenilor moldoveni să verifice constant starea zborurilor și să ajungă la aeroport cu suficient timp înainte de decolare.

Misiunea diplomatică le recomandă pasagerilor să verifice constant starea zborurilor pe site-ul oficial al aeroportului sau prin canalele de comunicare ale companiilor aeriene. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să țină legătura cu operatorul aerian sau cu agenția de turism pentru a afla despre eventuale întârzieri ori modificări ale programului.

Pentru a evita aglomerația și întârzierile, ambasada recomandă pasagerilor să ajungă la aeroport cu mult timp înainte de ora programată pentru decolare. Totodată, aceștia trebuie să se asigure că au toate documentele necesare și să urmărească anunțurile oficiale din incinta aeroportului.

Ambasada Republicii Moldova în Israel precizează că, în situații excepționale, cetățenii pot apela numărul +972 52 778 9772. Linia este destinată exclusiv urgențelor majore, precum accidente cu victime, decese sau calamități naturale, și nu oferă informații consulare generale și nici nu efectuează programări.

Pentru alte solicitări, cetățenii pot contacta ambasada la adresa de e-mail [email protected].

(VIDEO) Sandu cere presiuni pe Rusia/Transnistria a obținut o reducere?/Martor în dosarul Kuliok a dispărut?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— De la 600 la 65 $? Rusia vrea să reducă taxa pentru cetățenie
— Groapa de gunoi de la Orhei, în flăcări. Fum dens deasupra orașului
— Se caută doi martori în dosarul „culioc”. Unde ar putea fi Iaralov?
— Incendiu și resturi de dronă, la frontiera cu Ucraina
— Atac rusesc asupra Kievului: 15 morți și 34 de răniți
— Junghietu, despre salariile de la „Energocom”: șase bani, o sumă infimă
— Se caută doi martori în dosarul „culioc”. Unde ar putea fi Iaralov?
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol

Chișinău, 20 august 2026 | Aproximativ opt tone de anvelope uzate abandonate pe un teren din apropierea localităților Budești și Boșcana au fost colectate în urma unei intervenții voluntare inițiate de A.P. Moldcontrol. Acțiunea a fost declanșată după apariția în spațiul public a imaginilor care surprindeau amploarea poluării, iar anvelopele recuperate vor fi direcționate spre reciclare.

Intervenția a avut loc pe 11 august, după ce imaginile cu terenul acoperit de anvelope abandonate au circulat intens în mediul online și au atras atenția opiniei publice. Pornind de la această situație, A.P. Moldcontrol a contactat Primăria Budești și a propus intervenția voluntară pentru salubrizarea zonei. Echipa organizației s-a mobilizat și a colectat toate anvelopele abandonate, iar terenul a fost complet curățat. Cele aproximativ opt tone de deșeuri recuperate vor fi direcționate spre reciclare, astfel încât ceea ce a fost abandonat în natură să reintre într-un circuit legal și responsabil de gestionare și valorificare.

Am văzut imaginile și am ales să nu rămânem spectatori. Am contactat autoritățile locale și am intervenit pentru că responsabilitatea față de mediu începe în momentul în care decizi să faci ceva concret. Credem că fiecare astfel de acțiune transmite un mesaj important: protejarea mediului este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, afirmă Alina Istrati, Manager A.P. Moldcontrol.

Anvelopele uzate abandonate în natură pot afecta solul și apa, pot deveni surse de incendiu și, prin ardere necontrolată, pot genera emisii periculoase pentru mediu și sănătatea oamenilor. Tocmai de aceea, prevenirea unor astfel de situații depinde atât de respectarea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, cât și de implicarea tuturor actorilor responsabili.

Primarul satului Budești, Nina Costiuc, a apreciat intervenția A.P. Moldcontrol și colaborarea care a făcut posibilă curățarea terenului. Potrivit acesteia, astfel de inițiative demonstrează cât de importantă este implicarea comună a autorităților, organizațiilor și mediului de afaceri în protejarea mediului și prevenirea abandonării necontrolate a deșeurilor.

Acțiunea de la Budești readuce în atenție importanța gestionării corecte a anvelopelor uzate. Prin mecanismul de responsabilitate extinsă a producătorului, acestea sunt colectate și direcționate către reciclare sau valorificare prin sisteme organizate, astfel încât să nu ajungă abandonate în natură.

Un mediu curat nu se construiește doar prin reguli, ci și prin alegerile pe care le facem în fiecare zi. Am speranța că această intervenție va transmite un mesaj simplu: deșeurile nu dispar atunci când le abandonăm în natură, iar responsabilitatea pentru ele aparține fiecăruia dintre noi. Schimbarea începe în momentul în care alegem să acționăm”, subliniază Alina Istrati, Manager A.P. Moldcontrol.

Intervenția de la Budești demonstrează că responsabilitatea începe cu un gest concret. Iar atunci când comunitățile, autoritățile și organizațiile aleg să acționeze împreună, chiar și un teren sufocat de deșeuri poate deveni un exemplu că schimbarea este posibilă.

Cum arăta zona înainte de intervenție, cum s-a desfășurat acțiunea de salubrizare și ce traseu vor urma anvelopele colectate puteți descoperi în videoreportajul realizat la fața locului.

Pentru informații și suport privind evacuarea anvelopelor uzate, contactați echipa A.P. Moldcontrol la +373 68 722 272 sau +373 60 291 291. Anvelopele colectate vor fi direcționate către reciclare sau valorificare. Nu le abandonați în spații neautorizate – alegeți soluția responsabilă pentru un mediu mai curat.

Despre A.P. Moldcontrol

Organizația Moldcontrol, fondată pe 2 martie 2018, este cel mai mare sistem colectiv de responsabilitate extinsă a producătorului din Republica Moldova, cu peste 6000 de membri, reprezentând aproximativ 60 % dintre producătorii înregistrați în țară. Rolul organizației este de a prelua de la persoanele fizice și agenții economici responsabilitatea colectării, tratării, valorificării și eliminării produselor care devin deșeuri, asigurând conformarea legală și un circuit transparent al deșeurilor.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: