Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

„Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Screenshot

(VIDEO) Cozi de opt kilometri la Giurgiulești? Asociația Exportatorilor de Cereale propune parcări pentru camioane și rând electronic

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” propune amenajarea unor parcări pentru camioane în afara zonei rezidențiale din Giurgiulești și introducerea unui rând electronic. Asociația susține, într-un comunicat publicat pe 7 octombrie, că coloana de camioane ajunge la aproximativ opt kilometri, iar șoferii pot aștepta ore sau zile fără acces la toalete, apă și spații pentru odihnă.

Asociația susține că aglomerația nu este provocată doar de exportul de cereale sau de activitatea portului. Potrivit datelor verificate de Asociație în teren, spre Galați erau 146 de camioane ucrainene și 80 moldovenești. Potrivit datelor prezentate, doar câteva dintre cele ucrainene transportau cereale, majoritatea fiind încărcate cu produse petroliere.

„Avem simultan trafic portuar, trafic de frontieră și tranzit internațional spre România”, precizează „Agrocereale”.

Organizația propune ca autoritățile și operatorii economici să identifice platforme de staționare dotate cu toalete, apă potabilă, puncte de alimentație și iluminat. Potrivit comunicatului citat, printr-un sistem electronic, șoferii ar putea aștepta în parcări și ar fi chemați când le vine rândul la vamă, frontieră sau port.

„O coadă de 8 kilometri la Giurgiulești nu este doar problema șoferilor. Este un cost pentru întregul lanț economic. Giurgiulești nu mai este de mult doar un sat prin care trec niște camioane. Este poarta sudică a Republicii Moldova spre Dunăre, România și piețele externe. Iar dacă vrem să dezvoltăm exporturile și tranzitul regional, trebuie să dezvoltăm în paralel și infrastructura pentru oamenii care fac posibil acest comerț. Marfa are nevoie de port, vamă și drum. Șoferul are nevoie de apă, hrană, WC, odihnă și ordine, iar locuitorul din Giurgiulești are dreptul la liniște, siguranță și protejarea casei sale. Aceste interese nu se exclud. Ele trebuie organizate”, mai precizează Asociația.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: