Mariana Lucrețeanu renunță la funcția de deputată PAS. Va deveni secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne

Mariana Lucrețeanu renunță la funcția de deputată PAS. Aceasta va deveni secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din data de 15 iulie.

În cadrul ședinței Guvernului din 10 iulie, ministrul de Interne Adrian Efros a propus delegarea deputatei PAS Mariana Lucrețianu în calitate de secretar de stat la MAI. Acesta a propus ca parlamentara să preia funcția din data de 15 iulie.

Doamna Lucrețianu și-a făcut studiile la Universitatea Politehnică din București și deține studii de masterat în dezvoltarea afacerilor și relațiilor externe. În cadrul instruirilor din țările Uniunii Europene a acumulat o bună practică în gestionarea proiectelor de mare anvergură și experiență managerială. La fel, deține experiență relevantă de colaborare în domeniul migrației și muncii, cu oficiali instituționali, societate civilă, dar și lideri din sectorul privat, în special în țările din Europa de Sud-Est, dar și CSI. Este un bun cunoscător al legislației din domeniul gestionării migrației din UE, fiind direct beneficiară, dar în calitate de specialist. Din 2023, în calitate de deputată, a cooperat cu MAI pentru a soluționa diverse probleme din domeniul migrației și refugiaților”, a precizat ministrul Efros.

Propunerea a fost susținută unanim de Cabinetul de miniștri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Burete de baie și detergenți pentru vase și țevi: cum a fost premiată o înotătoare din Rusia, după ce a câștigat trei medalii (VIDEO)

Înotătoarea rusă Alina Gaifutdinova a primit din partea primarului orașului Obninsk un cadou mai puțin obișnuit, după ce a cucerit trei medalii de bronz la Campionatul European de natație de la Paris. Pachetul conținea o boxă inteligentă, mai multe produse pentru curățenie, un burete de baie și o turtă dulce, scrie publicația „Dojdi”.

Sportiva a publicat pe canalul său de Telegram imagini cu darurile primite. În pungă se aflau o boxă inteligentă „Yandex Station”, capsule și geluri pentru spălarea rufelor, detergent pentru vase, soluții împotriva grăsimii și depunerilor, un produs pentru curățarea țevilor, un burete de baie și o turtă dulce.

„De fapt, este foarte tare că nu sunt doar bomboane, pentru că asta nu este interesant. Acestea sunt lucrurile după care chiar urma să merg acum la magazin”, a declarat înotătoarea rusă.  

„Sunt foarte dezamăgită de faptul că oamenii caută ceva negativ într-un lucru pozitiv. Obninskul face multe pentru sprijinirea sportivilor”, a scris ea ulterior pe rețele, după valul de critici.

Campionatul European de natație s-a desfășurat la Paris în perioada 31 iulie–16 august. Sportivii ruși au concurat sub statut neutru. Gaifutdinova a obținut trei medalii de bronz în probele de ștafetă, iar în semifinala probei de 50 de metri spate a stabilit un record al Rusiei, cu timpul de 26,91 secunde.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: