Măsuri suplimentare de protecție la toate zborurile operate de Air Moldova. Nu toți pasagerii vor fi acceptați la bord

Compania Air Moldova a adoptat mai multe măsuri suplimentare de protecție pentru zborurile care vor fi operate în perioada 22 mai – 28 mai 2020. Într-un comunicat publicat pe 20 mai, reprezentanții acesteia menționează că la bord vor fi acceptați doar cei care vor respecta măsurile.

Astfel, vor fi acceptați doar cetățenii deţinători ai vizelor de reşedinţă și ai permiselor de şedere în țările spre care intenționează să călătorească. De asemenea, călătorii trebuie să verifice cu autoritățile statului în care intenționează să călătorească sau să-l tranziteze toate restricțiile de călătorie sau de intrare impuse. În caz de nerespectare a acestor restricții, compania aeriană își rezervă dreptul de a nu accepta pasagerul la zbor.

Restricţii sunt impuse şi pentru zborurile spre Republica Moldova. La cursele spre Republica Moldova vor fi acceptați doar pasagerii cetățeni ai Republicii Moldova, membrii de familie ai acestor cetăţeni; persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi; persoane care se deplasează în interes profesional dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent; membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar.

Toți pasagerii la cursele operate de compania Air Moldova în această perioadă sunt rugați să poarte în mod obligatoriu măşti și mănuşi de unică folosinţă.

În perioada 22 mai – 28 mai 2020 vor fi operate următoarele zboruri:

Moscova – Chișinău 22 mai 2020
Decolarea din DME 14:00, sosirea 15:50 timp local

Chișinău – Dublin – Chișinău 23 mai 2020
Decolarea din KIV 11:00, sosirea 12:40 timp local
Decolarea din DUB 13:40, sosirea 19:00 timp local

Chișinău – Londra – Chișinău 24 mai 2020
Decolarea din KIV 13:00, sosirea 14:10 timp local
Decolarea din STN 15:30, sosirea 20:30 timp local

Tel Aviv – Chișinău 28 mai 2020
Decolarea din TLV 10:10, sosirea 12:55 timp local

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Costiuc divulgă secrete Rusiei?/ Banii oamenilor, furați din bănci?/ Plahotniuc mizează pe Andronachi

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Tofan, către Costiuc: Sunteți un mincinos. Costiuc: Am atins interese economice
— Ajutor la contor cu reguli mai dure. Cine nu va beneficia de compensații?
— „Pensia abia ajunge de pâine”. Oamenii, la coadă pentru compensații
— Termoelectrica: Blocurile cu datorii vor primi căldură
— BNM: IBAN-ul nu oferă acces la banii din conturi
— Moldova va cumpăra 62 de autocamioane militare Iveco
— Dosarul lui Plahotniuc: recuzarea procurorului și ridicarea sechestrului
— Ex-secretară de stat, pe banca acuzaților. Este învinuită de trafic de influență
— Alegeri pentru funcția de bașcan: Corneliu Dudnic acuză presiuni din partea poliției
— Cine poate solicita urna mobilă la alegerile din Găgăuzia?
— Microbuz cu numere moldovenești, răsturnat în România: opt răniți
— Vama Costești–Stânca, deschisă pentru cereale
— Vremea se răcește în toată țara

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: