Facebook/Iv Ceban

Medicii de familie din capitală vor putea monitoriza online starea de sănătate a pacienților

Medicii de familie din capitală vor putea monitoriza starea de sănătate a pacienților care se află în autoizolare, carantină sau tratament la domiciliu, prin intermediul unui sistem online. Anunțul a fost făcut de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, marți, 14 aprilie. Proiectul va fi pilotat în sectorul Buiucani.

„Platforma va permite medicilor de familie din capitală să aibă acces la un centru unic/instituțional unde vor fi colectate și introduse toate informațiile cu privire la persoanele care necesită monitorizare la domiciliu. Specialiștii vor putea urmări în timp real starea de sănătate a acestora. Persoanele vor introduce singure datele cu privire la simptomele care le manifestă zilnic”, a scris Ceban.

Edilul a precizat că acest modul va fi util în cazul în care numărul persoanelor aflate în monitorizare la domiciliu va crește.

„Soluția vine să rezolve problema colectării informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacienților, datele fiind centralizate. Modulul va oferi posibilitatea medicilor să monitorizeze la distanță starea pacienților, iar în caz de urgență să fie redirecționați la instituțiile abilitate”, a mai scris edilul.

https://www.facebook.com/i.ceban.public/posts/585221095415103

Persoanele care nu vor avea posibilitatea să completeze datele online vor fi, în continuare, telefonate de către medicii de familie.

Amintim că, din 10 aprilie, pacienții cu forme ușoare de COVID-19 care nu suferă de boli secundare, sunt tratați la domiciliu. Excepție fac persoanele de peste 60 de ani, pacienții care au și alte maladii, copiii și gravidele.

Potrivit Ministrului Sănătății, 135 de persoane sunt deja tratate la domiciliu pentru coronavirus: 52 din municipiul Chișinău, 2 persoane în municipiul Bălți și 81 în celelalte raioane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: