Membrul unui partid afiliat lui Șor, condus la Poliție după ce ar fi încercat să blocheze coloana oficialilor europeni

Iurie Vitneanschi, membru al Biroului Partidului „Renaștere”, afiliat fugarului Ilan Șor, a fost condus la Inspectoratul de Poliție de către oamenii legii, după ce ar fi încercat să blocheze coloana oficialilor europeni așteptați astăzi, 27 august, la Chișinău.

Actualizare: De Ziua Independenței Republicii Moldova, peste 90 de persoane au fost conduse la inspectoratele de poliție. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acestea urmăreau perturbarea evenimentelor dedicate zilei naționale, blocarea traseelor și crearea dezordinilor.

Între timp, Iurie Vitneanschi, condus și el la inspectorat, a calificat declarațiile poliției drept „dezinformare”. „Am fost reținut în parc, lângă casă, când m-am întâlnit cu rudele. Motivul nu mi-a fost explicat, nu mi s-au întocmit documente, nimic nu mi-a fost confiscat. În inspectorat sunt zeci de tineri, reținuți direct din curți și parcuri. Așa „sărbătorește” puterea independența — prin rețineri în masă și încălcarea drepturilor omului”, a declarat acesta.

Știrea inițială:

Informația a fost confirmată pentru NM de către Diana Fetco, purtătoare de cuvânt a IGP, care a precizat că împreună cu Vitneanschi au fost duse la inspectorat și alte persoane.

„Aceștia intenționau blocarea coloanelor oficiale în timpul deplasărilor dinspre aeroport.
Oamenii legii au ridicat mai multe dispozitive care confirmă acest fapt”, a precizat Fetco pentru NewsMaker.

Amintim că, pe 27 august 2025, la Chișinău sunt așteptați președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: