Андрей Мардарь / NewsMaker

Menționarea Moldovei în textul Consiliului European privind Ucraina s-a făcut la sugestia României

Președintele României Klaus Iohannis i-a avertizat pe liderii europeni, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European de la Bruxelles, asupra situației tensionate de la Marea Neagră, în contextul războiului din Ucraina. Apelul pentru un efort coordonat în ajutarea Republicii Moldova să facă față crizei economice și energetice prin care trece, dar și fluxului de refugiați care vin din Ucraina, inclus în textul final al Consiliului European a fost făcut la sugestia României, informează Digi24.

Președintele României „a exprimat preocuparea față de evoluțiile din teren, atât în ceea ce privește securitatea, cât și situația umanitară din estul și sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creștere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistență, dar și pe oferirea unui răspuns adecvat la implicațiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securității energetice și alimentare”.

Klaus Iohannis a arătat că procesul de reconstrucție a Ucrainei va presupune eforturi susținute pe termen mediu și lung, în care Uniunea Europeană va trebui să continue să aibă un rol important, în coordonare cu partenerii internaționali, se arată în comunicat.

Sprijin pentru Republica Moldova

Klaus Iohannis a evidențiat, de asemenea, importanța de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, printr-un mesaj politic puternic de susținere.

„La sugestia României, cu susținerea altor state membre, a fost introdus în textul Concluziilor Consiliului European un paragraf privind necesitatea de a sprijini în mod adecvat Republica Moldova, afectată de criza energetică, economică și de presiunea fluxurilor de refugiați”, menționează comunicatul.

Subiectul securității alimentare a fost abordat de liderii europeni atât în contextul conflictului din Ucraina, cât și în dimensiunea sa globală. Astfel, Consiliul European a solicitat Rusiei să pună capăt atacurilor asupra infrastructurii de transport din Ucraina și blocadei porturilor ucrainene de la Marea Neagră și să permită exporturile de alimente, în special de la Odessa. Liderii europeni au evocat măsurile active ale Uniunii Europene pentru facilitarea exporturilor agricole ale Ucrainei și pentru sprijinirea sectorului său agricol în perspectiva sezonului 2022. În acest sens, Consiliul European a invitat statele membre să accelereze lucrările privind „culoarele de solidaritate” prezentate de Comisia Europeană și să faciliteze exporturile de alimente din Ucraina prin diferite rute terestre și porturi europene.

Președintele României s-a referit la impactul direct al războiului asupra securității alimentare și a lanțurilor de aprovizionare, și a subliniat necesitatea identificării unor soluții urgente, având în vedere efectele resimțite la nivel global.

Amintim că ultima dintre cele 18 concluzii formulate de reprezentanții Consiliului European se referă la impactul războiului din Ucraina asupra țărilor învecinate. Astfel, Consiliul European a subliniat necesitatea sprijinului pentru Republica Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: