Andrei Mardari / NewsMaker

Ministerul condus de Alaiba – în căutarea unor companii care să informeze cetățenii „despre progresul economic” DOC

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, condus de Dumitru Alaiba, este în căutarea unor agenții de comunicare. Ultimele, potrivit Ministerului, vor participa la implementarea unei „campanii de comunicare de amploare”. Printre obiectivele campaniei vor fi: „informarea cetățenilor despre beneficiile reformelor guvernamentale”, „promovarea progresului economic”, dar și „consolidarea încrederii în capacitatea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de a asigura stabilitatea economică”. Potrivit Ministerului, campania va fi implementată cu suportul financiar al unor parteneri cheie ai Republicii Moldova iar bugetul total se estimează la circa 100 000 de dolari. 

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat că lansează „apel de propuneri pentru o campanie de comunicare de amploare”. Campania, potrivit Ministerului, va avea ca scop „reducerea decalajului dintre reformele implementate și percepția publică asupra acestora”.

Ministerul a adăugat că „urmărește să creeze un dialog autentic cu cetățenii și să evidențieze cum reformele economice și digitale contribuie la construirea unei țări europene, moderne, stabile și prospere”.

„În urma alegerilor prezidențiale recente din Republica Moldova și a referendumului constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană, s-a conturat o tendință alarmantă: realizările semnificative ale Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) au fost umbrite de narațiuni politice, campanii de dezinformare și manipulare publică larg răspândită. Vizitele în teren realizate de echipa MDED au relevat un fapt și mai îngrijorător — mulți cetățeni nu doar că nu sunt conștienți de reformele introduse de minister, dar nici nu înțeleg sau nu se asociază cu beneficiile tangibile pe care aceste schimbări le aduc în viața lor de zi cu zi. Această diferență mare dintre progresele la nivel de politici și percepția publică subliniază o provocare critică de comunicare”, se arată în declarația Ministerului.

Potrivit Ministerului, obiectivele campaniei vor fi: informarea cetățenilor despre beneficiile reformelor guvernamentale și impactul acestora asupra vieții cotidiene; combaterea dezinformării și promovarea progresului economic prin mesaje clare și bazate pe fapte; consolidarea încrederii în capacitatea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de a asigura stabilitatea economică și creșterea pe termen lung.

Ministerul a menționat că la implementarea acestei campanii pot participa „agențiile de comunicare și alte părți interesate”. Doritorii pot depune propunerile până la 14 februarie 2025. Potrivit Ministerului, agențiile trebuie să prezinte „dovezi ale experienței relevante în implementarea unor campanii similare, scrisori de recomandare, precum și calificări și experiență ale personalului cheie”.

„Campania va fi implementată cu suportul financiar al următorilor parteneri cheie: Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie (FTA), Proiectul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (RCRA) și Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF)”, a precizat Ministerului.

Potrivit Ministerului, bugetul total al campaniei se estimează la circa 100 000 de dolari.

Titlul propus pentru campanie, de către Minister, este „Economia merge”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/MApN

Două drone de atac, doborâte de piloți români deasupra Mării Negre

Două drone de atac de tip Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie, de piloții militari români deasupra apelor teritoriale ale României. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit instituției, sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ținte aeriene la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, care se deplasau spre sud-vest.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană, au interceptat și doborât țintele.

Prima dronă a fost neutralizată la ora 18:01, la sud-est de Sulina, după ce a pătruns în spațiul aerian național timp de două minute. Cea de-a doua a fost doborâtă la ora 18:05, la est de Sulina, după ce a evoluat cinci minute în spațiul aerian al României, a precizat MApN.

În săptămâna precedentă incidentului, radarele MApN au detectat, în opt situații distincte, ținte aeriene care se deplasau în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. În patru dintre aceste cazuri, drone au pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național.

De asemenea, în aceeași perioadă, mai multe nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: