Telegram/BBC News

Ministerul de Externe: un cetățean al Republicii Moldova a decedat în atacul de la Crocus City Hall

Un cetățean al Republicii Moldova a fost omorât în atacul armat de la sala de concerte Crocus City Hall din Federația Rusă. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău într-un comunicat din 25 martie. 

(UPDATE 13:58) MAE a menționat că cetățeanul Republicii Moldova omorât în atac este o femeie în vârstă de 42 ani.

Potrivit informațiilor comunicate de Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, se confirmă decesul unui cetățean al Republicii Moldova, urmare a masacrului produs în seara zilei de 22 martie, în incinta Centrului Crocus City Hall din orașul Moscova.Adresăm pe această cale sincere și profunde condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și prietenilor”, se arată în comunicat.

MAE a declarat că ambasada Republicii Moldova la Moscova este în contact permanent cu autoritățile locale, fiind disponibilă să întreprindă toate acțiunile consulare ce se impun.

Precizăm că, anterior, presa a scris că Cristina Costiucenco, originară din Bender, ar fi  cetățeanul Republicii Moldova omorât în atacul armat din Rusia.

***

Atacul terorist de la Crocus City Hall a avut loc în seara zilei de 22 martie, înainte de concertul trupei Picnic. Mai multe persoane au dat buzna în clădire și au deschis focul. Potrivit ultimelor date, la locul atacului au fost găsite cadavrele a 137 de persoane, inclusiv trei copii. Pe lista răniților figurează 182 de persoane. Pe 23 martie, autoritățile ruse au reținut 11 suspecți, inclusiv toți cele patru persoane care ar fi deschis focul în sala de concerte. Cele patru persoane au fost plasate în arest preventiv, pentru două luni. Decizia a fost luată cu ușile închise, de un tribunal din Moscova pe 24 martie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: