agora.md

Ministerul Educației: Aproape 300 de elevi și 400 de pedagogi, testați pozitiv cu COVID-19

284 de elevi din țară au fost testați pozitiv cu COVID-19 iar 7186 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. La fel, 373 de profesori au fost confirmați pozitiv cu noul Coronavirus. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 72 de persoane, iar alte 77 se află în autoizolare.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul unui briefing de presă, pe 13 octombrie.

„Constatăm că școala ca atare nu este o sursă de infecție semnificativ mai mare ca alte activități. Este evident că atunci când respectăm regulile minimizăm riscurile”, a afirmat oficialul.

Potrivit ministrului, în învățământul profesional tehnic, sunt 52 elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 35 – cadre didactice și 20 – reprezentanți ai personalului nedidactic și auxiliar. De asemenea, 35 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare.

În învățământul superior, în perioada 5-9 octombrie sunt 39 de studenți testați pozitiv cu Covid-19, iar 121 de studenți se află în autoizolare. 18 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 17. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate 10 persoane și în autoizolare 27.

Din numărul total de 1398 de grădinițe, și-au reluat activitatea la decizia fondatorului – 1096. În prezent, 6 instituții și 18 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 4, iar alți 453 de copii se află în autoizolare. 67 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus. În autoizolare se află 107 de cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 37 de persoane, iar alte 92 se află în autoizolare.

Prin urmare, ministrul Igor Șarov a îndemnat elevii și cadrele didactice să evite în continuare aglomerările, atât în școală, în curtea școlii, dar și la intrarea în școală; să păstreze distanța fizică; să se spele frecvent pe mâini sau după caz, să utilizeze cu atenție soluțiile dezinfectante etc.

„Dragi elevi, voi sunteți viitorul acestei țări. Vă rog, părintește, să vă protejați și să îi protejați și pe cei dragi vouă. Stimați părinți, dragi cetățeni! Acum ca niciodată, este necesar să protejăm Profesorii și Educatorii! Ați simțit în perioada dată cât de importanți sunt acești oameni”, a conchis oficialul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: