Денис Дерменжи / NewsMaker

Ministerul Sănătății se pregătește pentru un eventual nou val al pandemiei

Ministerul Sănătății se pregătește pentru un eventual nou val al pandemiei, în contextul înregistrării unei creșteri a numărului de cazuri de COVID-19. Ministerul de resort anunță că, spitalele în care se tratează la moment pacienții cu COVID-19 sunt asigurate cu medicamente, teste pentru depistarea virusului, echipamente de protecție, etc, iar în caz de necesitate stocurile vor fi suplinite.

Gradul de pregătire a sistemului medical a fost evaluat pe 1 iulie, în cadrul unei ședinței, la care au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ai instituțiilor medico-sanitare publice și ai Direcției generale asistență medicală și socială a Consiliului municipal Chișinău.

Specialiștii îndeamnă populația să poarte, în continuare, măștile de protecție, în special în transportul public și spațiile închise.

Totodată, oamenii sunt îndemnați să respectați regulile de igienă a mâinilor, regulile de igienă respiratorie și să fiți responsabili în cazul apariției simptomelor de infecții respiratorii.

„Metoda cea mai sigură de a vă proteja pe termen lung rămâne vaccinarea. Va fi bine dacă vom avem grijă de noi și de cei din jur”, se arată în comunicatul emis de MS.

Menționăm că, în prezent, mai multe țări se confruntă cu o rată înaltă a infectărilor. În Republica Moldova numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în ultimele două săptămâni, de la 224 până la 465. Internați în instituțiile medicale din țară sunt 291 de pacienți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Sandu, după ce o dronă s-a prăbușit la Telenești: „Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile moldovenilor”. Reacția Kievului

Președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de o dronă de atac rusească, care s-a prăbușit în apropierea unei case. Șefa statului a menționat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina „pune în pericol viețile” cetățenilor moldoveni. Totodată, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj în care a reiterat solidaritatea Ucrainei cu țara noastră.

„Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi, o dronă de atac rusească de tip Geran a încălcat spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în apropierea unor locuințe și a unei instalații energetice. Condamnăm acest nou act periculos”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj după incident.

„Ne alăturăm Republicii Moldova în condamnarea fermă a încălcării flagrante de către Rusia a spațiului aerian moldovenesc. Dragi prieteni moldoveni, suntem pe deplin solidari cu voi. Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea mult dincolo de granițele Ucrainei și impun un răspuns european ferm și unit”, a declarat diplomatul.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: