Ministrul de Interne a comentat imaginile video publicate de Tiraspol, de la presupusul atac cu dronă: „Este un montaj”
Full Article 2 minutes read

Ministrul de Interne a comentat imaginile video publicate de Tiraspol, de la presupusul atac cu dronă: „Este un montaj”

Presupusul incident cu dronă de la Tiraspol, raportat de autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului pe 17 martie, zi în care în regiune se desfășurau ilegal alegerile prezidențiale din Rusia, ar fi fost înscenat. Declarația a fost făcută de ministrul de Interne, Adrian Efros, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. Oficialul a comentat, inclusiv, incidentul din aceeași zi, de la Ambasada Federației Ruse din Chișinău. Șeful de la Interne admite că bărbatul arestat, după ce ar fi aruncat cu cocktailuri Molotov în curtea diplomației ruse, ar putea fi un provocator. Cele două cazuri sunt investigate împreună, a precizat ministrul Adrian Efros.

Ministrul de Interne susține că incidentul raportat de Tiraspol pe 17 martie ar face parte dintr-o „campanie de dezinformare, de inducere a panicii, fricii și a instabilității în rândurile cetățenilor”.

Referitor la video care surprinde presupusul atac cu o dronă kamikaze asupra unui elicopter militar, Efros a declarat, citat de ZdG: „este un montaj. Nu a fost absolut niciun fel de explozie. Deja specialiștii o să se pronunțe mai vast și cu mai multe detalii. Însă, a fost parte din acea campanie de dezinformare și de încercare de a induce instabilitate în rândul cetățenilor. Și este regretabil că a luat amploare acea noutate, de un cont necunoscut de Telegram”. 

Oficialul a comentat, inclusiv, incidentul de la Ambasada Rusiei din Chișinău, când un bărbat ar fi încercat să incendieze clădirea misiunii diplomatice, în timp ce oamenii veneau să voteze în cadrul alegerilor prezidențiale organizate de Moscova. Efros nu exclude că la mijloc ar putea fi vorba de o provocare.

„Persoana este reținută. Investigăm să aflăm care a fost motivul: a fost voința personală a acestui domn sau a fost parte dintr-o provocare, pentru a arăta vulnerabilitățile instituțiilor oficiale ale statului. Probabil că acest incident nu a fost unul spontan, a fost unul gândit. Dar suntem într-o anchetă și o să venim cu detalii ulterior”, a declarat Adrian Efros pentru ZdG.

Oficialul a precizat că cele două incidente, de la Chișinău și Tiraspol, sunt investigate în comun.

Amintim că Biroul politici de reintegrare nu a confirmat, pe 17 martie, incidentul de la Tiraspol.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: