MAI

Ministrul de Interne a vizitat poliția din Găgăuzia și a numit un nou șef

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a efectuat pe 3 mai o vizită de lucru în teritoriu, unde a avut o ședință cu efectivul Direcției de poliție al UTA Găgăuzia. În cadrul ședinței, a fost numit și prezentat efectivului de către șeful IGP, noul șef-adjunct al Direcției de poliție al UTA Găgăuzia – Andrei Sîrbu. Coincidență sau nu, întâlnirea a avut loc în ziua când bașcanul Irina Vlah a promulgat legea adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, care permite purtarea panglicii Sf. Gheorghe, contrar prevederilor Parlamentului.

Potrivit unui comunicat de presă, ședința face parte din șirul de întrevederi cu efectivele inspectoratelor subordonate MAI de pe întreg teritoriul țării, realizate de către Ministrul Afacerilor Interne și a șefului IGP, de la începutul perioadei stării de urgență.

În cadrul ședinței, a fost numit și prezentat efectivului de către șeful IGP, noul șef-adjunct al Direcției de poliție al UTA Găgăuzia – Andrei Sîrbu, care anterior a deținut funcția de șef al Inspectoratului de poliție Cahul.

„Au fost stabilite prioritățile, precum și trasate sarcinile în perioada imediat următoare pentru angajații MAI din cadrul Direcției de Poliție și a inspectoratelor teritoriale din regiune. La fel, în cadrul ședinței cu efectivul, au fost puse în discuție provocările cu care se confruntă echipa angajaților de poliție din regiune și abordările comune de soluționare a acestora. Ministrul afacerilor interne a apreciat rezultatele muncii înregistrate de efectivul poliției din Găgăuzia, în special în contextul stării de urgență, pe palierul de asigurare a ordinii publice și gestionarea fluxului de refugiați”, se arată în declarația de presă.

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a avertizat pe 3 mai că poliția va documenta cazurile de sfidare a legislației naționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: