Ministrul Energiei, vizită oficială la Kiev: discuții despre securitatea energetică și integrarea în piața UE

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită oficială la Kiev, unde a avut întrevederi bilaterale de nivel înalt cu ministra Energiei a Ucrainei, Svitlana Grynchuk, și alți oficiali din domeniu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte precum securitatea aprovizionării cu energie, pregătirea pentru sezonul rece 2025–2026, exportul și importul de energie electrică, extinderea cooperării în domeniul stocării gazelor naturale, precum și consolidarea importurilor de gaze prin Coridorul Vertical, dar și mecanismele de intervenție în cazuri de urgență pentru repararea infrastructurii critice.

„Suntem recunoscători Ucrainei pentru o strânsă colaborare pe domeniul energetic. În contextul sezonului rece, suntem interesați de posibilitatea furnizării de energie electrică din Ucraina. Efortul nostru comun se reflectă clar în perspectiva de integrare a piețelor de energie electrică din Moldova și Ucraina în piața energetică a Uniunii Europene”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Oficialii au discutat și despre decarbonizarea sectorului energetic, dezvoltarea surselor regenerabile și integrarea noilor tehnologii nucleare. De asemenea, a avut loc un schimb de informații privind progresele în procesul de aderare la UE, atât Moldova, cât și Ucraina parcurgând recent sesiunile de screening cu Comisia Europeană.

„Sunt convinsă că cooperarea dintre țările noastre în domeniul energetic va rămâne puternică și de durată, avem obiective comune, valori comune și pășim împreună spre un scop comun – de a deveni membri cu drepturi depline ai comunității europene”, a subliniat ministra Energiei a Ucrainei, Svitlana Grynchuk.

Tot în cadrul vizitei la Kiev, ministrul Junghietu a avut o întrevedere și cu conducerea companiei NPC Ukrenergo. Discuțiile s-au focusat pe perspectivele de creștere a capacității de interconectare la granița dintre Moldova și Ucraina, actualizarea acordului de cooperare între operatorii naționali de sistem, precum și posibilitatea furnizării de energie electrică din Ucraina.

Președintele Consiliului de Administrație al NPC Ukrenergo, Vitalii Zaichenko, a menționat că instituția depune eforturi constante pentru a susține Republica Moldova cu energia necesară, în limita capacităților tehnice disponibile, dar și a situației create în urma atacurilor rusești.

Părțile au vorbit și despre aspectele esențiale din agenda cooperării bilaterale, precum construirea și reabilitarea liniilor transfrontaliere de înaltă tensiune, organizarea de licitații comune pentru alocarea capacităților de transfer, dar și despre integrarea treptată a piețelor de energie electrică ale Moldovei și Ucrainei în piața energetică a Uniunii Europene. Totodată, s-a făcut un schimb de experiență privind integrarea în rețeaua continentală ENTSO-E, unde Moldelectrica are în prezent statut de observator.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: