Ministrul Justiției o acuză pe Ala Nemerenco de declarații șovine și așteaptă explicații de la Maia Sandu

Ministrul Justiției Fadei Nagacevschi susține că Ala Nemerenco, consiliera președintelui Maiei Sandu pe probleme de sănătate, a făcut declarații care ar conține elemente de șovinism. În cadrul unui briefing de presă organizat de Partidul Socialiștilor (PSRM), Nagacevschi a precizat că își va cere scuze în numele guvernului de la misiunile diplomatice ale căror popoare au fost vizate și i-a cerut președintei Maia Sandu să vină cu „anumite reacții”.

„Vom denunța expunerile aparent oficiale ale consilierului pe probleme de sănătate ale președintelui Republicii Moldova, care coțin elemente de șovinism. (…) Chestiunile date vor fi denunțate ambasadelor acestor state și eu, în calitate de ministru al Justiției, trebuie să-mi cer scuze în numele reprezentanților acestor etnii, în numele Republicii Moldova, pentru că cineva își permite să atace într-un mod obraznic, vulgar, cetățenii acestor state”, a declarat Nagacesvschi și a precizat că își va cere scuze de la misiunile diplomatice ale căror popoare au fost vizate.

Mai mult, Fadei Nagacevschi a declarat că așteaptă explicații din partea președintei țării, Maia Sandu.

„Sper mult că președintele Republicii Moldova va interveni și va explica această poziție a consilierului prezidențial. Este poziția oficială a Președinției sau de poziția doamnei Nemerenco? Pentru că dacă doamna Nemerenco și-a expus părerea în mod public, cred că doamna președinte ar urma să intervină cu anumite reacții pentru a le explica consilierilor cine sunt și că prezintă pozițiile președintelui și o asemenea poziție ar putea duce la anumite conflicte pe teritoriul Republicii Moldova, dar și reacții nedorite din partea partenerilor noștri din afară”, a conchis Nagacevschi.

Reacția vine după ce Ala Nemerenco a scris pe pagina sa de Facebook un comentariu privind decizia Curții Constituționale, despre Legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Mă miră câtă lipsă de respect față de limba română, limba băștinașilor, manifestă unii din cei pe care țara mea î-a…

Publicată de Ala Nemerenco pe Joi, 21 ianuarie 2021

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Candidat-surpriză în Transnistria/ Temerile lui Dodon la Moscova/ Chișinăul trage Moldova după el?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri acuză Tiraspolul că oferă răspunsuri formale la implementarea proiectelor
— Comisia de la Veneția cere revizuirea regulilor Parlamentului
— Vadim Cravciuc, primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski
— Experți: reforma teritorială a Moldovei, cu impact asupra fondurilor UE
— 135 de candidați pentru 35 de mandate în APG
— O navă care se îndrepta spre Moldova, lovită de drone în Marea Neagră
— Fără manipulare cu AI și bani pentru voturi la alegerile din Găgăuzia
— Arest preventiv pentru cei 8 reținuți în dosarul de escrocherie cu criptomonede
— Candidatul PAS la Primăria Chișinău: Hajder, Bolea sau Belous?
— Liniștit, verde și cu ambuteiaje: cum văd oamenii Chișinăul?
— Moldova deschide negocierile pentru 17 capitole de aderare la UE
— PL cere ca SIS și Procuratura să verifice vizita lui Dodon la Moscova
— Grosu, despre serverele Yandex: „Legal, în Țările de Jos, dar fizic…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: