Medgadget

Ministrul Sănătății: Încă 4 cazuri de COVID-19 în Republica Moldova și primul de infectare locală

În Republica Moldova au fost înregistrate 4 noi cazuri de COVID-19. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă din 14 martie. 

„Pe parcursul zilei de astăzi au fost procesate 48 de probe. Avem confirmate încă patru cazuri noi de infecție cu COVID-19. Trei cazuri sunt de import și nu din Italia, dar și din Franța, iar unul este local”, a anunțat Viorica Dumbrăveanu.

Astfel, numărul de pacienți infectați a ajuns la 12 persoane.

„În spitalul de boli contagioase pentru copii avem doi copii suspectați de infecție cu COVID-19, care au fost în contact strâns cu bunica revenită din Italia. Oare responsabilitatea este doar a autorităților? Solicităm repetat: autoizolare pentru persoanele care vin din zonele unde s-au înregistrat cazuri de COVID-19”, a menționat Viorica Dumbrăveanu.

De asemenea, ministru Sănătății a anunțat că din cauza faptului că în Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” sunt și alți pacienți și s-ar putea produce o supraaglomerare, autoritățile vor începe să interneze pacienții suspecți de infectare cu COVID-19 și în Clinica nr. 2, cunoscut și drept Spitalul „Căii Ferate”.

„Pe parcursul săptămânii curente am realizat eliberarea acestui spital și pregătirea pentru a putea interna pacienții suspectați de infectare cu COVID-19. Acest spital, ca și celelalte spitaluri strategice, dispune de echipament de protecție individuală pentru personalul medical. Personalul va fi instruit de către experții Organizației Mondiale a Sănătății și cei ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică”, a explicat ministrul.

Premierul Ion Chicu a anunțat că, la nivel național, au mai rămas 32 sau 33 de primării în cadrul cărora nu s-au organizat ședințe ale Comisiilor Excepționale, însă în linii mari, toate sunt informate despre măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției.

„Avem evoluții destul de îngrijorătoare unde sunt cetățeni ai Republicii Moldova, în special Spania, unde în ultimele 24 de ore au fost constatate aproape 2 mii de cazuri, ceea ce înseamnă că pandemia a migrat totalmente în Europa și aici este cel mai mare factor de risc. Astăzi va avea loc ultimul zbor din Spania. Mâine seară, din 15 martie, ora 00:00 noaptea, vor fi sistate toate zborurile din Europa și mâine vom discuta despre posibilitatea sistării complete a traficului aerian”, a anunțat prim-ministrul Ion Chicu.

„Chem populația să manifeste înțelegere și responsabilitate maximă. Pericolul și riscul este enorm, dacă judecăm după evoluțiile din țările europene și după tendințele din țările apropiate”, a subliniat șeful executivului.

Totodată, premierul a menționat că în Republica Moldova a revenit moldoveanul care s-a aflat pe nava Diamond Princess, aflată în carantină timp de mai multe săptămâni. Acesta NU a fost diagnosticat cu coronavirus de tip nou.

Reamintim că persoanele care manifestă simtome de infectare cu COVID-19 trebuie să apeleze la serviciul 112 și să evite la maximum contactul cu alte persoane.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: