Debitul extrem de redus al Dunării începe să modifice echilibrul natural din Delta Dunării. La Sfântu Gheorghe, nivelul fluviului rămâne suficient pentru navigație datorită influenței Mării Negre, însă viteza mică a curentului permite apei sărate să pătrundă pe fundul brațului până la 20-25 de kilometri în amonte. Fenomenul poate afecta ecosistemele și, în condiții extreme, alimentarea cu apă potabilă a localităților din apropierea litoralului, transmite Mediafax.
Dunărea traversează în această perioadă un episod hidrologic excepțional. La intrarea în România, în secțiunea Baziaș, debitul a coborât în intervalul 16-17 august la 1 350 de metri cubi pe secundă, în timp ce media multianuală pentru luna august este de 3 900 mc/s, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. INHGA estima menținerea debitului în jurul acestei valori, urmată de o nouă scădere spre 1 300 mc/s în zilele următoare.
În aval de Porțile de Fier, debitele sunt de asemenea în scădere, însă situația din apropierea Mării Negre este diferită de cea de pe cursul fluvial.
Marea Neagră „ține” nivelul Dunării la Sfântu Gheorghe
În Delta Dunării, debitul foarte mic nu se traduce automat printr-o scădere similară a nivelului apei la gurile de vărsare.
Datele Administrației Fluviale a Dunării de Jos pentru 18 august arată o cotă de 18 centimetri la Tulcea și de 58 de centimetri la Sulina, după valori apropiate în zilele precedente. AFDJ indica totodată o adâncime minimă sondată de 7,32 metri pe sectoarele Bara Sulina, Sulina-Tulcea și Tulcea-Isaccea.
Explicația este influența directă a Mării Negre. Alfred Vespremeanu-Stroe, profesor de geografie fizică la Universitatea din București și coordonator al Stațiunii de Cercetări Marine și Fluviale Sfântu Gheorghe, a precizat pentru Radio România Constanța că nivelul Dunării în apropierea gurii de vărsare este controlat într-o măsură importantă de nivelul mării.
Astfel, chiar dacă din amonte vine o cantitate mult mai mică de apă, nivelul fluviului nu poate coborî în apropierea vărsării în aceeași măsură ca pe sectorul fluvial.
Problema apare însă în altă parte: curentul Dunării devine mult mai slab.
Apa sărată poate urca la 25 km pe brațul Sfântu Gheorghe
În condițiile unui debit redus, Dunărea nu mai are suficientă forță pentru a împinge apa marină spre larg. Apa din Marea Neagră, mai densă decât apa dulce, poate înainta în sens invers, pe fundul brațului Sfântu Gheorghe.
Se formează astfel ceea ce specialiștii numesc o „pană salină”.
„Au fost cazuri în care am putut-o înregistra până la 20-25 de kilometri în amonte”, adaugat pentru Radio România Constanța Alfred Vespremeanu-Stroe.
Fenomenul nu înseamnă însă că întreaga apă de pe braț devine sărată. Apa marină rămâne în principal în straturile profunde, în timp ce apa dulce, mai puțin densă, se menține deasupra.
Din acest motiv, pătrunderea apei sărate în lacurile și canalele mai puțin adânci ale Deltei este mult mai limitată. O creștere a debitului Dunării ar împinge din nou pana de apă salină către mare.
Un alt pericol: lacurile Deltei primesc mai puțină apă proaspătă
Problemele nu se limitează însă la salinitate. Viteza redusă a Dunării înseamnă și o circulație mai lentă a apei prin canalele care alimentează lacurile din Deltă.
Apa se reînnoiește mai greu și poate deveni mai slab oxigenată, condiții care favorizează eutrofizarea – proliferarea algelor și a plantelor acvatice, urmată de deteriorarea calității apei și de perturbarea ecosistemelor acvatice.
Efectele pot deveni importante mai ales dacă perioada cu debite foarte mici se prelungește.
Risc pentru apa potabilă
Una dintre cele mai sensibile probleme privește localitățile de la gurile Dunării care folosesc apa fluviului.
Dacă pana de apă sărată înaintează suficient de mult pentru a ajunge în apropierea captărilor, apa extrasă pentru alimentarea populației se poate amesteca cu apa marină și poate deveni sălcie.
