Colaj NM

Ceban critică cazarea imigranților în căminele UTM. Perciun: „Își construiește capital politic pe dispreț față de oameni”

Cazarea muncitorilor străini în căminele fostei Universități Agrare a devenit subiect de dispută între primarul capitalei, Ion Ceban, și ministrul Educației, Dan Perciun. După ce edilul a declarat că aceste spații ar fi trebuit oferite tinerilor specialiști sau familiilor tinere, Perciun l-a acuzat că promovează un discurs bazat pe ură față de străini. Au reacționat și reprezentanții UTM, în a căror posesie se află căminele.

Pe 29 iulie, Ion Ceban a publicat un video filmat în curtea căminelor fostei Universități Agrare, în care apar muncitori din Asia cazați acolo. „Aceste cămine ar fi putut fi distribuite tinerilor specialiști, profesorilor, medicilor care stau cu chirie sau familiilor tinere. În ce condiții sunt gestionate astăzi aceste încăperi – știe doar PAS”, a scris Ceban în descrierea videoului.

În reacție, reprezentanții UTM au declarat că au văzut „interesul domnului primar față de căminele unde sunt cazați muncitori, în spațiile libere, și pentru care achită chirie”. „Suntem și noi interesați: care este situația cu apa potabilă în Chișinău? La UTM suntem în proces de admitere și vrem să știm că studenții care aleg să studieze la Chișinău vor avea acces la apă”, se arată în declarația universității.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a spus că primarul „își construiește capitalul politic pe disprețul față de niște oameni care muncesc din greu, într-o țară străină, pentru a-și întreține familiile”. „Nimic bun nu poate fi construit pe ură. Xenofobia a fost întotdeauna instrumentul politicienilor lipsiți de conținut. (…) Legea de aur a tuturor societăților civilizate, din toate vremurile, a fost: tratează-i pe alții așa cum ai vrea să fii tratat tu, la rândul tău. (…) Moldovenii înțeleg foarte bine ce înseamnă să lași totul în urmă și să lucrezi din zori până în noapte, să economisești fiecare euro, dolar sau liră sterlină pentru a-i trimite copiilor rămași acasă și să fii, deseori, privit de sus de societatea-gazdă. Doar cei care nu au simțit pe propria piele ce înseamnă dorul de casă și tratamentul batjocoritor al unor „băștinași” vor sări cu lejeritate să arunce gaz pe focul urii și al discriminării”, a adăugat Perciun.

Potrivit ministrului, „putem vorbi și polemiza despre beneficiile și riscurile imigrației, despre câți oameni din alte țări putem găzdui și despre cum să-i integrăm cât mai ușor în societatea noastră”, însă „această discuție nu poate porni niciodată de la ură, dispreț și batjocură”.

Ulterior, Ion Ceban a venit cu un nou mesaj, menționând că prioritate la cazarea în aceste cămine trebuie să aibă familiile tinere din Republica Moldova, care plătesc chirie inclusiv până la 400 de euro pe lună. „Nu, prioritate s-a acordat imigranților. (…) PAS-ul a găsit cine să lucreze la ei la negru și i-a băgat pe toți în acele cămine”, a adăugat Ceban.

NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții PAS în contextul declarațiilor lui Ceban care vizează partidul.

***

Amintim că, pe 18 iunie, Universitatea Tehnică a Moldovei a confirmat că are cazați muncitori străini în cadrul căminelor studențești ale fostei Universități Agrare. Precizarea a fost făcută după ce deputatul Vlad Bătrîncea a spus, la ședința Parlamentului, că în căminele aflate în posesia UTM, locuiesc peste 400 de migranți din Asia „în loc de studenți sau profesori”. UTM a precizat că este vorba despre 328 de muncitori străini, cazați în baza unui contract de chirie încheiat cu compania angajatoare, în spațiile rămase libere după ce studenții au preferat alte opțiuni de cazare. 

Menționăm că, pe 2 iulie, Inspectoratul General pentru Migrație a efectuat verificări la aceste cămine. Potrivit instituției, acolo locuiesc peste 300 de cetățeni străini originari din India, Nepal, Bangladesh, Turkmenistan, Turcia, Azerbaidjan și Tadjikistan. În urma verificărilor, 17 cetățeni străini au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea obligației de a avea permanent asupra lor cartea de rezidență.

Precizăm că, în anul 2022, printr-o hotărâre de guvern, Universitatea Agrară a fost absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: