AFP/Yahya Sinwar/noul lider Hamas
AFP/Yahya Sinwar/noul lider Hamas

Mișcarea palestiniană Hamas are un nou lider

Yahya Sinwar este noul lider al mișcării palestiniene Hamas. Acesta a fost desemnat pe 06 august și-l va înlocui pe fostul lider Ismail Haniyeh care a fost asasinat la Teheran, în 31 iulie, transmite Reuters. Numirea lui Sinwar a fost anunțată după ce şeful Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a promis că răspunsul grupării sale la atacurile israeliene de săptămâna trecută va fi „puternic şi eficient”. 

Până acum, Yahya Sinwar a fost liderul Hamas din Gaza și este considerat ca fiind cel care a pus la cale atacurile din 7 octombrie din Israel, potrivit France 24.

Ministrul de externe israelian, Israel Katz, a declarat marţi seară că Yahya Sinwar, desemnat noul lider politic al mișcării Hamas, trebuie „eliminat rapid”. De partea cealaltă, un responsabil al Hamas a declarat că numirea lui Sinwar la conducerea mişcării palestiniene transmite un „mesaj puternic” Israelului, potrivit AFP. 

Cine este Yahya Sinwar?

Yahya Sinwar, născut în 1962, este fondatorul serviciului de securitate al Hamas, cunoscut sub numele de Majd. Acesta se ocupă de problemele de securitate internă, investigând agenți israelieni suspectați și urmărind ofițerii serviciilor de informații și de securitate din Israel. De-a lungul timpului, Sinwar a fost arestat de trei ori, iar după a treia arestare, în 1988, a fost condamnat la patru închisori pe viață.

Ulterior, el a fost printre cei 1.027 de prizonieri arabi palestinieni și israelieni eliberați de Israel în schimbul unui soldat israelian, reținut timp de peste cinci ani de către Hamas. Sinwar a revenit la statutul de lider proeminent în cadrul Hamas, fiind numit șef al biroului politic al grupării din Fâșia Gaza în 2017. În 2015, autoritățile americane l-au inclus pe Sinwar în lista neagră a „teroriștilor internaționali”.

Recent, în mai, Curtea Penală Internațională (CPI) a solicitat mandate de arestare pentru Yahya Sinwar și pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu. Aceștia sunt acuzați de crime de război și crime împotriva umanității în urma atacurilor din 7 octombrie asupra Israelului și în contextul războiului ce a urmat în Fâșia Gaza. 

În plus, la începutul acestui an, Uniunea Europeană (UE) l-a adăugat pe Sinwar, în vârstă de 61 de ani, pe lista sa cu „teroriști”, considerându-l arhitectul atacului din 7 octombrie împotriva Israelului.

***

Pe 31 iulie, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis la Teheran. În urma atacului din 7 octombrie asupra Israelului, soldat cu 1.200 de morți și 250 de ostatici, Israelul a amenințat că îi va elimina pe Haniyeh și alți lideri ai organizației. 

Iranul a avertizat că va răzbuna moartea lui Haniyeh, stârnind temeri de escaladare a conflictului în regiune, în contextul războiului în desfășurare în Fâșia Gaza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O profesoară din Harkov a plecat să-și viziteze părinții în Crimeea, dar a fost reținută în Rusia. A murit după trei luni de detenție

O profesoară din Harkov, care plecase în vara lui 2026 spre Sevastopol pentru a-și ajuta părinții, a murit la Vladikavkaz, în Rusia. Aleksandra Kazarovițkaia nu a mai ajuns în Crimeea anexată, scrie publicația „Dojdi”, care citează „Novaia Gazeta Europa”. Anterior, presa a scris că profesoara a murit la Sevastopol.

Locul decesului a fost confirmat pentru „Novaia Gazeta Europa” de Irina Salnik, o prietenă a profesoarei. O altă prietenă, Anna Zelenskaia-Sumkina, a declarat, citând cunoscuți, că femeia a fost găsită moartă într-o casă particulară. Data indicată a decesului este 24 octombrie. Trupul ei a fost adus la Sevastopol, unde a fost înmormântată pe 3 noiembrie.

Kazarovițkaia locuia de ceva timp în Turcia împreună cu soțul ei. Potrivit colegilor, ea plecase spre Sevastopol ca să-și ajute părinții să vândă apartamentul și să se mute în Turcia. Aceștia spun că profesoara a fost reținută după ce forțele de ordine i-au găsit corespondența cu un voluntar, care data de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina.

Tot potrivit colegilor, Kazarovițkaia ar fi petrecut trei luni în izolare, în așteptarea procesului. Ei spun că autoritățile ruse spun că aceasta s-ar fi sinucis. Apropiații tinerii nu sunt de acord, însă, cu versiunea oficială. Deocamdată, nu se știe nici unde aceasta a fost reținută, în ce centru de arest preventiv a fost ținută sau cum a ajuns la Vladikavkaz.

Pe 4 noiembrie, școala de limbi străine „Professional” din Harkov, pe care Kazarovițkaia a cofondat-o, a anunțat decesul acesteia. „A fost ucisă de Rusia”, a scris școala, citată de Dojdi.

Cazul Aleksandrei Kazarovițkaia nu este unul izolat, spun reprezentanții Centrului ucrainean pentru drepturile omului Zmina. Ei amintesc de Leniie Umerova, o tătară crimeeană cu cetățenie ucraineană, care încerca să ajungă în Crimeea anexată de Rusia pentru a-și vedea tatăl bolnav de cancer. Serviciile speciale ruse au reținut-o în decembrie 2022, la granița dintre Rusia și Georgia. Au urmat mai multe arestări succesive, după care Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat-o de spionaj, scrie Meduza.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: