Cetățenii Republicii Moldova care se află în prezent în afara țării au dat dovadă de o mobilizare fără precedent. Până la această oră s-a depășit numărul de alegători care și-au exercitat dreptul de vot în primul tur de scrutin.
Până la ora 15:05 au votat circa150 de mii de alegători cu drept de vot care dețin cetățeania Republicii Moldova. Potrivit datelor CEC, cei mai activi sunt alegătorii cu vârsta curpinsă între 26 și 40 de ani.
CEC
În primul tur de scrutin au votat, în afara țării, peste 149 de mii de alegători. Majoritatea dintre ei au susținut-o pe Maia Sandu. Amintim că secțiile de votare se vor închide la ora 21:00 (ora locală).
CEC
Pentru cetățenii Republicii Moldova din afara țării au fost deschise 139 de secții de votare. La secțiile de votare din Italia, Germania, Cehia, România, Rusia s-au creat cozi.
Sinteza celor mai noi informații privind procesul electoral o găsiți AICI.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
Centrul Național de Management al Crizelor a recomandat Guvernului să nu anuleze starea de urgență în energetică, deoarece Moldova rămâne vulnerabilă, fiind complet dependentă de importul de carburanți. În cazul anulării stării de urgență, centrul consideră necesară „activarea regimului de alertă sporită pentru a preveni un deficit de combustibil în țară”.
O nouă poluare a Nistrului?
În nordul Moldovei a fost depistată o nouă scurgere de produse petroliere în Nistru. Noile pete au apărut la două zile după anularea regimului de alertă sporită instituit anterior din cauza poluării râului în urma atacurilor ruse asupra infrastructurii Ucrainei.
După o ședință de urgență, autoritățile au declarat că, în prezent, nu există motive pentru instituirea stării de alertă ecologică sau pentru limitarea utilizării apei. Totodată, s-a menționat că Ucraina a avertizat din timp despre un posibil nou val de produse petroliere pe sectorul moldovenesc al Nistrului și a început deja lucrările pe partea sa.
Transnistria și Fondul de convergență
Comisia parlamentară pentru economie a organizat audieri publice privind proiectul de lege despre Fondul de convergență și introducerea accizelor și TVA pentru afacerile din Transnistria. În materialul „Putem distruge întreprinderi bune”, NM a relatat cum deputații au discutat modificările fiscale practic între ei (mediul de afaceri a fost aproape absent) și de ce Tiraspolul a calificat planurile Chișinăului drept distructive și capabile „să blocheze definitiv procesul de reglementare”.
Transnistria va trece la leu? La Chișinău se analizează posibile variante de introducerea leului moldovenesc în Transnistria. Potrivit vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri, dacă circumstanțele vor fi favorabile, trecerea malului stâng la leu ar putea avea loc destul de rapid. Totuși, multe depind de situația geopolitică și de condițiile păcii din Ucraina.
Ucraina și Transnistria
Între timp, Ucraina își consolidează măsurile de securitate la granița cu Transnistria, inclusiv prin minarea unor sectoare. Informația, apărută în presă, a fost confirmată de consilierul șefului Oficiului președintelui Ucrainei, Mihail Podoliak. Potrivit acestuia, Kievul „consideră întărirea frontierei o măsură defensivă, din cauza prezenței militarilor ruși în Transnistria și a riscului de provocări”.
Sandu și senatorul SUA
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Jack Reed, aflat în Moldova împreună cu experți ai Comisiei pentru forțele armate al Senatului SUA. Potrivit informațiilor oficiale, părțile au discutat despre integrarea europeană, situația de securitate din regiune și perspectivele cooperării moldo-americane.
Reforma sectorului forestier
Autoritățile intenționează să centralizeze sistemul de administrare a pădurilor: să unească 19 întreprinderi silvice într-o singură structură – întreprinderea de stat „Pădurile Moldovei”. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului Gheorghe Hajder. Potrivit acestuia, actualul sistem, format din circa douăzeci de întreprinderi separate, dintre care mai mult de jumătate sunt pe pierdere, este depășit și nu asigură protecția eficientă a fondului forestier.
Test NM despre „profilul” deputaților
Știți ce profesii aveau deputații moldoveni înainte de a intra în politică? Ce studii și ce meserii au avut? Credeți că toți sunt juriști, economiști sau finanțiști? Nicidecum. Printre deputați se regăsesc arheologi, anesteziologi, foști membri ai forțelor speciale și chiar foști angajați Oriflame. Pentru a vedea cât de bine cunoașteți componența profesională a Parlamentului, puteți face testul – „Câștigă un bilet în Parlament!”.
Interviul lui Dudi la Chișinău: scandal
Interviul recent realizat de jurnalistul rus Iuri Dud la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a declanșat un scandal. Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a declarat că „faptul că Dud a filmat pe teritoriul universității un interviu cu Denis Kapustin – comandantul Corpului Voluntarilor Ruși, care luptă de partea Ucrainei, o persoană cu ideologie neonazistă, căreia îi este interzisă intrarea în UE – ridică semne serioase de întrebare”. Ministerul Educației a inițiat o verificare a circumstanțelor în care s-a produs filmarea.
Pe scurt
Astăzi, benzina A-95 s-a ieftinit cu 2 bani, până la 29,75 lei pe litru, iar motorina s-a scumpit cu 80 de bani, până la 33,8 lei pe litru (un nou record istoric).
Încă o dronă de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al Moldovei din direcția regiunii Odesa și a părăsit teritoriul după două minute. Ministerul de Externe a calificat incidentul drept „o încălcare gravă a suveranității” și „o amenințare la adresa securității cetățenilor”.
Moldova a depășit pragul de 1 GW capacitate instalată din surse regenerabile, au anunțat autoritățile. Energia solară predomină cu 747 MW (73%). În ultimii cinci ani, capacitățile de producere a energiei verzi au crescut de 13 ori.
În Moldova se aruncă zilnic aproximativ 1,1 milioane de porții de mâncare, iar în perioadele de sărbători – până la 1,5 milioane, potrivit expertului Veaceslav Ioniță. În total, anual se ajunge la circa 180 de mii de tone de mâncare aruncată.
Rapperul moldovean Satoshi va urca primul pe scena concursului Eurovision-2026, care anul acesta va avea loc la Viena. Informația a fost confirmată după tragerea la sorți.
Și despre vreme
În weekend, în Moldova sunt așteptate ploi slabe și o încălzire a vremii. Temperaturile vor ajunge ziua la +18 în nord, +21 în centru și +23 în sud, iar noaptea – între +2 și +11. În zonele centrale și nordice sunt posibile precipitații slabe, iar temperaturile vor varia între +15 și +21 grade.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.