Moldindconbank: GO la fotbal! Un meci mixt organizat între părinți și copii

Patru echipe de fotbal mixte, formate din copii din proiectul «Fotbal în Școli» și părinții acestora, și-au demonstrat abilitățile în cadrul unui meci inedit, organizat de către Moldindconbank sub brandul GO Mastercard la data de 21 octombrie.

Evenimentul a avut loc pe arena Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) din parcul «La izvor».

Dmytro Krepak, Vicepreședintele Comitetului de Conducere Moldindconbank:
«Moldindconbank investește permanent în educația și pregătirea tinerei generații, precum și contribuie la promovarea modului activ și sănătos de viață în societate. Pentru cei mai tineri clienți ai noștri, Moldindconbank a lansat și un produs special, numit cardul GO, în care am investit nu doar elemente bancare, dar și o parte din sufletul nostru. Ne bucurăm enorm că, în cadrul evenimentului de astăzi, am reușit să combinăm toate aceste aspect ale activităților noastre, să ștergem granițele între generații și să demonstrăm că copiii și părinții pot petrece timpul liber util și plăcut».

Înainte de a se duela pe teren, cei prezenți au avut posibilitatea de a participa la un masterclass din partea starurilor fotbalului moldovenesc și un scurt antrenament, ghidat de antrenorii echipei naționale de fotbal.

Diana Bulgaru, manager Proiecte Grassroots FMF:
«Ceea ce am vrut să promovăm este înțelegerea între generații, între copii și părinți. I-am adunat împreună pe stadion, ca sa profite de acest moment și să joace fotbal».

Evenimentul a culminat cu premierea echipelor de către Moldindconbank și partenerii săi.

Meciul a fost organizat de Moldindconbank cu susținerea Mastercard, Federației Moldovenești de Fotbal, Tekwill, Aquaterra Sport School, Felicia Optic Center și Ultra.

Moldindconbank — mereu alături!

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Alegeri:prezența la vot, alertă cu bombă la secții de vot, Găgăuzia, Transnistria și diaspora votează

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Pentru ce votează locuitorii din Găgăuzia?
— Cozi și alerte cu bombă la secțiile de vot din Zona de Securitate
— Scrutinul din 28 septembrie poate fi declarat valabil
— Liderii politici votează pentru o Moldovă unită și prosperă
— Chișinăuienii au votat: „Avem o șansă unică și sper să nu călcăm strâmb”
— Atacuri cibernetice asupra platformelor electorale
— Promo-LEX: numărul incidentelor electorale este în creștere
— Un membru al trupei Bi-2 a votat la Madrid
— Președintele României îndeamnă moldovenii să voteze
— Cum votează locuitorii Transnistriei la Rezina
— Anenii Noi: pentru ce votează locuitorii din Transnistria
— Diaspora votează: horă la Salonic și cozi în mai multe țări
— Spray lacrimogen și amenințări cu bombă la mai multe secții de vot
— Maia Sandu avertizează despre nereguli la alegeri
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Video fals cu buletine de vot incendiate. Autoritățile avertizează: „E provocare” (VIDEO)

Autoritățile atenționează că pe rețelele sociale circulă un videoclip fals, în care se arată cum o persoană care aruncă și dă foc unor presupuse buletine de vot, votate în favoarea unei formațiuni de opoziție.

Guvernul precizează că „buletinele sunt false, video este fals și reprezintă o provocare”.

„Dragi cetățeni, fiți atenți și nu cădeți în capcana dezinformării menite să deturneze procesul electoral corect”, se menționează în mesajul transmis de autorități.

screenshot

Președinta Sandu îi îndeamnă pe tineri să meargă la vot: „Fii eroul generației tale” VIDEO

Președinta Maia Sandu s-a adresat astăzi, în ziua alegerilor parlamentare, tinerilor. Într-un mesaj video, șefa statului i-a îndemnat să meargă la vot pentru a-și apăra „libertatea”.

Am văzut la concertul de la Ziua Independenței tineri cu tricolorul, mândri de Moldova, dansând și cântând, că așa vor ei. Tineri care știu să trăiască ziua de azi, care se bucură de frumusețile noastre și nu mai sunt forțați de istorie să-și apere libertatea în fața tancurilor, tineri care nu sunt terorizați sau băgați în închisori pentru că spun ceea ce cred. Așa și trebuie să rămână. Și nu cere nimeni acte supreme de eroism. E necesar doar să votezi. Așa cum vrei tu”, a declarat Maia Sandu.

Astfel, șefa statului a făcut apel la tineri să meargă la secțiile de votare și să-și exprime opțiunea

Fii eroul generației tale! Ieși la vot și apără-ți viața și libertatea!”, a spus ea.

Pe parcursul zilei, Maia Sandu s-a mai adresat diasporei și femeilor cu îndemnul de a merge la vot.

Amintim că conducerea Republicii Moldova, care are o orientare pro-europeană, acuză Kremlinul că a pregătit o imixtiune „fără precedent” în alegerile parlamentare. Potrivit autorităților, Federația Rusă mizează pe mai multe instrumente, printre care corupere electorală, campanii de manipulare informațională, inclusiv pe rețelele de socializare, sabotarea procesului de alegeri în diaspora, atacuri cibernetice, dar și potențiale acțiuni violente.

Pe parcursul zilei de astăzi, autoritățile au raportat tentative de atacuri cibernetice, cazuri de transportare organizată a alegătorilor din străinătate, alerte false cu bombă la secțiile de votare de peste hotare.

Conform datelor de pe site-ul CEC, până acum, în Republica Moldova au votat peste 1,2 milioane de alegători, iar străinătate circa 226 000.

Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00, ora locală a țării gazdă.

Episcopul Marchel, mesaj politic din biserică, chiar în ziua alegerilor: „Să nu îngropăm suveranitatea țării”

Controversatul episcop de Bălți și Fălești, Marchel, a ținut un discurs cu tentă politică în timpul slujbei religioase desfășurate pe 28 septembrie, în ziua alegerilor parlamentare. Potrivit publicației Nordinfo.md, în timpul predicii ținute la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, preotul a făcut apel la păstrarea „suveranității și independenței țării.

„Să ne ajute bunul Dumnezeu să ducem crucea noastră personală, să ducem crucea noastră ca neam moldovenesc, ca popor moldovenesc, și nu porecliți cu altă numire, că nu s-a greșit Dumnezeu să ne facă moldoveni și noi acum precum că să îndreptăm ale lui greșeli. Nu întâmplător ne-a dat Dumnezeu și țară, și independență, suveranitate. Oameni buni, acestea sunt darurile pe care ne-a înzestrat pe noi ca popor, Dumnezeu, să nu ne le îngropăm”, a declarat Episcopul de Bălți și Fălești Marchel.

investigație jurnalistică, publicată în iulie 2024, a arătat că episcopul, care este călugăr, a încălcat cel puțin două dintre jurămintele pe care le-a dat pentru a primi acest statut: cel al castității și cel al sărăciei. Fața bisericească ar avea un fiu dintr-o relație neoficială, dar și o avere impresionantă, pe care a împărțit-o cu băiatul său.

Fața bisericească a fost, de asemenea, surprinsă făcând propagandă politică chiar în biserică. Pe 24 septembrie 2024, în timpul unui eveniment la catedrala „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din Bălți, la care au participat clerici și enoriași, episcopul Marchel a ținut un discurs în care a făcut agitație electorală pentru Victoria Furtună, candidată la alegerile prezidențiale. El și-a exprimat susținerea pentru Furtună, dorindu-i să ajungă „factor decizional” în Republica Moldova, și a descris-o ca fiind „o femeie firavă, o creștină, mamă duioasă și soție credincioasă”.

Iar în octombrie 2024, clericul s-a eschivat de la prezentarea la poliție pentru a fi audiat în dosarul „Propagandă în biserici”, invocând probleme de sănătate. Cu toate acestea, presa locală a obținut imagini video în care acesta apare pe acoperișul unei clădiri din satul Răuțel, deplasându-se cu ușurință.

screenshot

Criticul rus de film Anton Dolin, care a obținut cetățenia Moldovei, a votat la Stockholm (VIDEO)

Criticul rus de film Anton Dolin, care a obținut recent cetățenia Republicii Moldova, a votat. Acesta și-a exercitat dreptul la o secție de votare deschisă în Suedia.

Ambasada Republicii Moldova în Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda a anunțat că Anton Dolin a votat la o secție din Stockholm și a publicat un video care surprinde momentul.

Exemplul său este o inspirație pentru toți cei care au cetățenie moldovenească – să nu lăsăm acest drept valoros nefolosit”, a menționat misiunea diplomatică.

Amintim că, astăzi, 28 septembrie, au loc alegerilor parlamentare ordinare, în urma cărora vor fi aleși 101 deputați cu un mandat de 4 ani. În cursa electorală sunt înregistrate 15 partide, 4 blocuri electorale şi 4 candidaţi independenţi.

Până acum, în Republica Moldova au votat peste 1,1 milioane de alegători, iar străinătate circa 213 000.

Secțiile de votare se vor închide la ora 21:00, ora locală a țării gazdă.

***

Anton Dolin a obținut cetățenia Republicii Moldova în august 2025. Cunoscutul critic de film, de origine rusă, a părăsit Federația Rusă în martie 2022, după declanșarea invaziei la scară largă din Ucraina. Iar în luna octombrie al aceluiași an, Ministerul Justiției de la Moscova l-a declarat „agent străin” pentru poziția sa deschisă anti-război.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: