madein.md

Moldova își propune să stabilească un record Guinness în PMAN, de Ziua Națională a Vinului

Pe 3 octombrie, participanții la Ziua Națională a Vinului, eveniment care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, vor forma cea mai mare imagine umană a unei vițe-de-vie din lume, pentru a stabili un record mondial. Anunțul a fost făcut pe 17 septembrie de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu.

„Pe 3 octombrie, noi deja pentru a doua oară în istoria noastră vom deveni listați în Cartea Recordurilor Guinness (…) pentru cea mai mare viță-de-vie umană din lume. (…) În Piața Marii Adunări Naționale, oamenii, noi toți, vom compune viță-de-vie. (…) Rădăcina va fi spre Arcul de Triumf, fața va fi spre clădirea Guvernului. Ne așteptăm să fie înregistrat acest record”, a comunicat Osmochescu în timpul unei conferințe de presă dedicată celei de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului.

Ziua Națională a Vinului va avea loc pe 3 și 4 octombrie. Potrivit ministrului Agriculturii, anul acesta se așteaptă circa 200 de mii de vizitatori. La ediția curentă vor participa 114 vinării. Spre comparație, în 2024 au fost 99 de vinării, iar în 2025 – 106.

În cadrul conferinței s-a mai anunțat că, timp de 3 zile, înainte de Ziua Națională a Vinului, tuturor celor care aterizează pe aeroportul din Chișinău li se va oferi gratuit o sticluță de vin și material promoțional despre eveniment.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Peste 218 mln lei, alocate pentru locuitorii din Transnistria. Chiveri: „Deși Fondul de Convergență încă funcționează”

Deși Fondul de Convergență nu a devenit încă funcțional, peste 218 milioane de lei au fost alocate, în prima jumătate a anului 2026, pentru susținerea locuitorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută pe 18 septembrie de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un nou mesaj transmis în limba rusă.

Potrivit vicepremierului, deși fondul încă nu este funcțional, autoritățile oferă deja sprijin locuitorilor din regiunea transnistreană.

„Deși fondul încă nu a început să funcționeze, un asemenea sprijin este deja acordat. Doar în prima jumătate a anului 2026, pentru aceste scopuri au fost direcționate peste 218 milioane de lei, iar acest sprijin continuă. Dar fondul nu este doar un mecanism de finanțare”, a declarat Chiveri.

Oficialul a explicat că principala misiune a Fondului de Convergență va fi sprijinirea cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în stânga Nistrului.

„Este important ca, datorită acestui sprijin, omul să poată primi ajutorul necesar, să beneficieze de oportunități egale și să-și construiască viitorul într-o țară unită. Totodată, fondul sprijină și proiecte de infrastructură care vor ajuta la apropierea celor două maluri și vor face serviciile mai accesibile. Tocmai în aceasta constă sensul fondului – nu doar de a direcționa resurse, ci de a crea condiții în care diferențele să se reducă treptat, iar legăturile dintre oameni, dintre cele două maluri, să devină tot mai puternice”, a mai declarat Chiveri..

NewsMaker a explicat, anterior, cum va funcționa Fondul de convergență, ce spune Tiraspolul despre acesta și dacă acesta va contribui la apropierea celor două maluri și la reintegrarea Moldovei – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: