Agora.md

Moldova 1, amendată cu 5 000 de lei de CA. Contestația televiziunii a fost respinsă de Curtea de Apel Chișinău

Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată contestarea companiei de stat „Teleradio Moldova” (TRM) împotriva deciziei Consiliului Audiovizualului (CA) privind amendarea cu 5 000 de lei a televiziunii publice Moldova 1, deținută de către TRM, pentru „agitație electorală” în zi în care aceasta este interzisă. Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia instanței. Astfel, Moldova 1 va trebui să achite sancțiunea.

Potrivit unui comunicat CA, pe 23 octombrie, membrii Consiliului Audiovizualului au examinat un raport cu privire la respectarea legislației electorale privind zilele de 19 și 20 octombrie 2024, atunci când agitația electorală a fost interzisă. Potrivit documentului, Moldova 1 a difuzat în data de 20 octombrie, ora 10:00, un program în care a prezentat profilul celor 11 candidați la alegerile prezidențiale conform buletinului de vot, prin prisma profesiei, funcțiilor pe care le-au deținut, afilierii și carierei politice, activității publice, implicării în diferite controverse, precum și a sloganului de campanie. Autoritatea de reglementare a catalogat informațiile expuse drept „agitație electorală”.

Astfel, CA a sancționat postul de televiziune cu o amendă de 5 000 de lei.

TRM a constestat decizia Consiliului Audiovizualului în instanța de judecată. Pe 29 octombrie, Curtea de Apel Chișinău a examinat cauza.

„Examinând temeinicia pretențiilor înaintate de reclamant, Curtea de Apel Chișinău a considerat justă concluzia Consiliului Audiovizualului. Or, legislatorul a reglementat în mod clar că agitația electorală se admite doar până în ziua de vineri, înainte de ziua votării. Mai mult, Curtea a reținut faptul că prezentarea profilului concurenților electorali, prin prisma profesiei acestora, funcțiilor, precum și a sloganului de campanie nu poate fi calificată altfel decât agitație electorală. Instanța de judecată a confirmat poziția membrilor CA, și anume că difuzarea informațiilor respective poate influența alegătorii în procesul de luare a deciziei cu privire la candidatul pe care să îl voteze”, a comunicat CA.

Astfel, instanța de judecată a respins revendicările reclamantului ca fiind neîntemeiate. „Prin hotărârea sa, Curtea de Apel a concluzionat că CA, la emiterea actului administrativ contestat, a acționat cu bună-credință, în limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care i-a fost atribuit dreptul, nefiind identificate temeiuri pertinente de a anula decizia”, a precizat Consiliul Audiovizualului.

Curții de Apel Chișinău a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție, care a declarat inadmisibil recursul depus de „Teleradio-Moldova”, astfel hotărârea devenind definitivă și irevocabilă.

***

Precizăm că, în data de 20 octombrie, a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale și referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE. Conform legislației, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă acesteia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Ambasada Rusiei, după declarațiile Kajei Kallas despre Transnistria: „Bruxellesul este de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse”

Ambasada Rusiei în Republica Moldova a venit cu o reacție după ce înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a dat asigurări că „Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”. Misiunea diplomatică afirmă că a „tras concluzia” că Bruxellesul ar accepta astfel prezența trupelor ruse staționate în stânga Nistrului pe viitorul teritoriu al Uniunii.

„Tragem concluzia Bruxellesul este, de fapt, de acord cu prezența pe teritoriul UE a trupelor ruse, staționate în Transnistria conform Acordului privind principiile reglementării pașnice din 1992. Este îmbucurător să observăm recunoașterea rolului lor de garant al stabilității în regiune. Este foarte posibil ca scenariul enunțat de K. Kallas să devină un pas în direcția formării unui sistem eurasiatic de securitate egală și indivizibilă”, a scris Ambasada într-un comentariu publicat pe conturile sale pe 6 octombrie.

Reamintim, înalta oficială europeană a descris situația din regiunea transnistreană, pe 5 octombrie, după reuniunea Consiliului de Asociere Moldova–UE de la Bruxelles, drept „fragilă”. „Modelul economic actual de acolo nu este sustenabil, ceea ce înseamnă că eforturile Chișinăului în sensul reintegrării socio-economice sunt cu atât mai importante. Transnistria nu va fi un obstacol în calea aderării Moldovei la UE”, a precizat Kaja Kallas. Detalii – AICI.

Recent, și comisarul european pentru economie și productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis, a declarat că problemele economice și teritoriale nerezolvate din regiunea transnistreană nu vor împiedica aderarea Republicii Moldova la UE. El a invocat exemplul Ciprului, care a aderat la Uniune, deși partea de nord a insulei rămâne sub controlul Turciei, iar legislația UE nu se aplică acolo. Dombrovskis și-a exprimat speranța că negocierile de aderare și apropierea de standardele europene vor crea pârghii economice și politice pentru reintegrarea treptată a țării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: