Игорь Чекан / NewsMaker

Moldova a primit 50 milioane de lei pentru ca minorii ucraineni să beneficieze de servicii medicale gratuite 

Copiii refugiați din Ucraina au acces acum gratuit la servicii medicale incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală – comunică, pe 3 iunie, reprezentanții Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). 

Cheltuielile în acest sens vor fi acoperite de către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) prin intermediul CNAM, în baza unui acord semnat între cele două instituții.

Astfel, copiii refugiați, inclusiv cei 100 care s-au născut în țara noastră de la începutul războiului, vor beneficia gratuit de aceleași servicii medicale ca și copiii din Republica Moldova. Printre acestea se numără: examenele profilactice, inclusiv monitorizarea dezvoltării copilului, servicii de asistență medicală primară, specializată de ambulatoriu și spitalicească.

Bugetul estimat pentru asistența medicală destinată copiilor refugiați din Ucraina este de aproape 50 de milioane de lei, sumă care va putea fi ajustată de către UNICEF în funcție de numărul de beneficiari și serviciile oferite.

***

Potrivit ultimelor date prezentate de autoritățile moldovenești, pe 30 mai curent, în țara noastră se aflau 82.947 cetățeni străini, dintre care 44.341 – minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul MD-UA).

Totodată, în perioada 24 februarie – 29 mai, de către Biroul migrație și azil au fost preluate 7.673 cereri de azil.

Vineri, 3 iunie, se împlinesc 100 de zile de la începutul războiului din Ucraina. Pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. La rândul său, liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: