„Moldova își are locul în Europa”: Kaja Kallas, despre reformele Chișinăului și următorii pași comuni

Prim-ministrul Dorin Recean, alături de vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a susținut o conferință de presă miercuri, 4 iunie, la finalul celei de-a 9-a reuniuni a Consiliului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană. În cadrul conferinței, oficialii europeni au lăudat progresele Chișinăului și au precizat care vor fi următorii pași comuni.

„Aderarea noastră la Uniunea Europeană deja are loc – aceasta este noua normalitate a Republicii Moldova. De la ultima noastră reuniune, Republica Moldova a făcut pași concreți și curajoși pe drumul integrării europene. Am depășit provocări fără precedent – de la interferențe străine pentru a declanșa o criză umanitară, la tentative continue de destabilizare. Moldovenii au arătat că noi deja suntem europeni și că alegerea noastră este un viitor în Uniunea Europeană”, a declarat Dorin Recean.

Șeful executivului a subliniat că obiectivul prioritar al autorităților de la Chișinău este deschiderea tuturor capitolelor de negociere până la sfârșitul anului.

„Ca să realizăm acest obiectiv, am aprobat săptămâna trecută, la Guvern, Programul Național de Aderare – un plan pe termen mediu, cu reforme pe care le-am început deja și la care lucrează echipele din ministere, agenții, administrație publică locală și organizații ale societății civile. Ne bazăm și pe susținerea Uniunii Europene în acest proces. Ne sunteți prieteni adevărați – mereu alături pentru a sprijini eforturile noastre de a construi o societate dezvoltată, dar și în momente de încercare”, a subliniat Recean.

Dorin Recean a menționat că, alături de UE, Moldova poate recupera mai rapid decalajele de dezvoltare față de restul statelor europene.

„Alături de Uniunea Europeană avem posibilitatea să le facem mult mai repede și să recuperăm decalajul de dezvoltare dintre Moldova și statele europene.”

Premierul a reiterat determinarea Moldovei în drumul spre integrarea europeană.

„Noi, moldovenii, spunem când avem mult de lucru că «Ochii sperie, mâinile bucură». Este exact proverbul care arată atât perseverența neamului nostru de a-și construi viitorul, cât și credința în puterea Moldovei de a reuși. Nu ne este teamă de muncă, pentru că știm unde vrem să ajungem. Moldova este hotărâtă să meargă înainte. Cu seriozitate, cu muncă și cu sprijinul vostru. Știu sigur că Moldova poate, iar Uniunea Europeană poate și mai multe dacă are Moldova în familia sa”, a subliniat premierul.

La rândul său, Kaja Kallas, înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a reiterat angajamentul Uniunii Europene față de parcursul european al Moldovei.

„Tocmai am încheiat o reuniune fructuoasă. UE și Moldova sunt parteneri apropiați. Ați fost primii care ați semnat un parteneriat pentru apărare cu UE. 200 de milioane de euro au fost furnizați către Moldova pentru apărare și modernizarea forțelor armate. 9 milioane de euro pentru a vă susține structura și conectivitatea. Aceste investiții vor ajuta în transformarea economiei Republicii Moldova și a fiecărui cetățean. Însă acest parteneriat este avantajos în mod reciproc, Moldova contribuie la misiunile UE în Somalia, Bosnia și Herțegovina și găzduiți mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară. În vizita mea recentă la Chișinău, am vorbit despre progresele impresionante ale Moldovei în combaterea corupției, în reformele din domeniul justiției și susținerea valorilor democratice. Astăzi am vorbit despre cum pot fi acestea duse mai departe. Continuarea reformelor va fi esențială pentru a continua acest ritm prielnic. Calea este foarte clară, Moldova își are locul în Europa”, a declarat Kaja Kallas.

Oficiala europeană a menționat și următorii pași comuni, subliniind apropierea dintre Chișinău și Bruxelles.

„Privind spre viitor, urmează primul Summit UE-Moldova, la exact o lună de acum, care va aduce progresul mai departe în multe sectoare. În termeni concreți, ne dorim să accelerăm accesul R. Moldova la sistemul de plăți european, să creștem serviciile de telefonie mobilă și proiectele de infrastructură”, a menționat Kaja Kallas.

Amintim că, premierul Dorin Recean a efectuat, în perioada 3-4 iunie, o vizită la Bruxelles, unde a avut loc cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

La reuniune au fost analizate progresele realizate de Republica Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană și realizările înregistrate de la ultima reuniune a Consiliului de Asociere.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Holcim – calitate în fiecare construcție, inovație pentru viitor și alegerea #1 în Moldova

În construcții, unele lucruri nu pot fi negociate. Calitatea este unul dintre ele.Pentru Holcim, calitatea începe cu produsul, dar nu se oprește acolo. Înseamnă control riguros al materiilor prime, procese tehnologice bine controlate, testare în laborator și respectarea standardelor europene. Înseamnă, în final, ca un constructor să știe că poate conta pe produsul pe care îl folosește.

Calitatea începe în laborator

La uzina Holcim din Rezina, calitatea cimentului este urmărită pe întregul proces de producție. Laboratorul este o componentă esențială a acestui sistem, prin testarea și monitorizarea constantă a caracteristicilor produsului.

Cimenturile Holcim sunt produse cu respectarea standardului european 
EN 197-1, iar verificările efectuate pe parcursul procesului urmăresc constanța și performanța produsului de la un lot la altul.

Această abordare transformă controlul calității dintr-o etapă de verificare într-un angajament permanent.

Inovația înseamnă și produsul potrivit pentru fiecare lucrare

Un constructor nu are nevoie întotdeauna de același ciment. O fundație, o zidărie, o placă de beton sau lucrările de finisare pot avea cerințe diferite.

De aceea, portofoliul Holcim de cimenturi la sac include Bazic, Patriot și Extra, fiecare dezvoltat pentru anumite tipuri de lucrări și nevoi ale utilizatorilor.

Bazic este soluția pentru lucrările de construcții de zi cu zi, oferind un echilibru între performanță și ușurința în utilizare.

Patriot este destinat lucrărilor unde este nevoie de un ciment versatil, potrivit pentru o gamă largă de aplicații în construcții și renovări.

Extra se adresează lucrărilor care necesită performanțe superioare și un nivel mai ridicat de rezistență.

Astfel, alegerea nu este doar despre „ce ciment să cumpăr?”, ci despre „care este cimentul potrivit pentru lucrarea mea?”

Această diversitate este, la rândul ei, o formă de inovație: dezvoltarea unor soluții adaptate diferitelor cerințe ale construcțiilor, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

De la fabrică până pe șantier

Calitatea unui ciment trebuie să fie susținută și de precizia cu care acesta ajunge la client.

Procesul automatizat de ambalare de la Rezina utilizează sisteme moderne de dozare și control al greutății. Pentru constructor, acest lucru înseamnă predictibilitate – în consum, în calculul necesarului de material și în costul proiectului.

Este diferența dintre un produs care doar respectă o specificație și un produs în care poți avea încredere.

Sustenabilitatea – următorul standard al construcțiilor

Industria construcțiilor se schimbă. Astăzi, un proiect performant nu este evaluat doar prin rezistență, cost sau termen de execuție. Impactul asupra mediului devine tot mai importantă, în special pentru dezvoltatorii și proiectanții implicați în proiecte moderne și în certificarea clădirilor verzi.

Holcim investește în reducerea amprentei de carbon a produselor și proceselor sale, prin eficientizarea producției, reducerea consumului de energie, utilizarea combustibililor alternativi și dezvoltarea unor soluții de ciment cu emisii mai reduse.

Un instrument important pentru piața locală este EPD – Environmental Product Declaration – Declarația de Mediu pentru Produs, pentru cimentul vrac. EPD oferă date transparente și verificabile privind impactul de mediu al produsului și le permite dezvoltatorilor și proiectanților să ia decizii informate atunci când lucrează la proiecte cu obiective de sustenabilitate.


„Pentru noi, calitatea este punctul de plecare, inovația este felul în care evoluăm, iar sustenabilitatea este responsabilitatea noastră față de viitor. Construim încredere prin ceea ce facem astăzi și soluții mai bune pentru ceea ce vom construi mâine.”  

— Stefan Birău, CEO Holcim Moldova

 De la Bazic, Patriot și Extra, cimenturi dezvoltate pentru diferite tipuri de lucrări, până la soluțiile de ciment vrac susținute de EPD, Holcim urmărește aceeași direcție: să ofere produsul potrivit, cu calitatea potrivită și cu o perspectivă clară asupra viitorului.

Calitate verificată. Inovație care răspunde nevoilor reale. Construcții mai sustenabile.

Holcim – alegerea #1 în Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: