radiomoldova.md

Moldova primește €18,9 mln – o nouă tranșă din Planul de Creștere, anunțat de UE

Comisia Europeană a deblocat o nouă tranșă din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 18,9 milioane de euro. Decizia a fost luată după ce țara noastră a îndeplinit patru indicatori de reformă. Anunțul a fost făcut pe 4 septembrie de Comisia Europeană. În cadrul unei discuții cu Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere, șefa statului Maia Sandu „a salutat debursarea următoarei tranșe de 18,9 milioane de euro, ca urmare a progreselor realizate de Republica Moldova”.

Comisia Europeană a anunțat, joi, că a alocat Republicii Moldova încă 18,9 milioane de euro în cadrul Mecanismului pentru Reformă și Creștere.

Potrivit Comisiei Europene, fondurile au fost alocate după ce Moldova a îndeplinit patru indicatori din cadrul mecanismului. Printre realizările principale se numără dezvoltarea unor piețe deschise și competitive de energie electrică și gaze, precum și măsuri care garantează securitatea energetică.

Comisia a precizat că suma de 18,9 milioane de euro se adaugă la cei 270 de milioane de euro acordați deja în acest an. „Moldova urmează să primească până la 1,9 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi în cadrul Mecanismului, pentru perioada 2025-2027”, a precizat Comisia.

„Mă bucur să văd progrese continue în reformele din domenii-cheie, precum securitatea energetică. Investiția în creșterea economică a Moldovei este o investiție în integrarea europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Totodată, în declarația sa, Comisia Europeană a îndemnat mediul de afaceri să investească în Republica Moldova.

Tot pe 4 septembrie, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, aflată în vizită la Chișinău. Potrivit instituției prezidențiale, Maia Sandu și Marta Kos au vorbit inclusiv despre „proiectele aflate în derulare prin Planul de Creștere pentru Moldova, un program de investiții de 1,9 miliarde de euro”. „O parte din fonduri, debursată în această vară, a fost destinată proiectelor care aduc beneficii directe cetățenilor: reabilitarea a peste 200 km de drumuri regionale și locale, modernizarea cantinelor școlare pentru a asigura mese gratuite elevilor începând din septembrie, sprijin prin granturi pentru antreprenori, programe pentru tineri și utilaje pentru colectarea deșeurilor în sate”, au comunicat reprezentanții Președinției.

Totodată, în cadrul discuției, șefa statului Maia Sandu „a salutat debursarea următoarei tranșe de 18,9 milioane de euro, ca urmare a progreselor realizate de Republica Moldova”.

***

Pe 10 octombrie 2024, Comisia Europeană a prezentat Planul de Creștere pentru Moldova și Facilitatea pentru Reformă și Creștere, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Aceasta include granturi de 520 de milioane de euro pentru investiții, asistență tehnică și garantarea creditelor, precum și împrumuturi de 1,5 miliarde de euro, care vor fi debursate în funcție de progresul reformelor.

Sprijinul financiar este condiționat de implementarea Agendei de Reformă, aprobată de Guvern, care cuprinde 153 de măsuri și 56 de reforme de realizat până în 2027. Agenda vizează șapte sectoare-cheie: competitivitate economică și dezvoltarea sectorului privat; conectivitate și infrastructură digitală; guvernanță economică; capital social; tranziția verde și protecția capitalului natural; securitate și eficiență energetică; și valori fundamentale.

În iulie 2025, Ursula von der Leyen a anunțat deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 270 de milioane de euro.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„M-a ajutat toată Moldova”. Ucraineanul urmărit pe Nistru anunță că a ajuns în Bulgaria și și-a revăzut familia

Cetățeanul ucrainean urmărit pe Nistru de doi grăniceri, incident în care au intervenit localnici din raionul Soroca, a anunțat că a ajuns în Bulgaria. Acesta a publicat un video din Sofia, în care arată cum și-a revăzut familia.

„Suntem împreună! Mulțumesc tuturor celor care s-au rugat, ajutat, salvat și oferit sprijin!”, a scris bărbatul în seara zilei de 25 octombrie, pe o rețea de socializare.

Înaintea de acest anunț, cetățeanul ucrainean declara, pe 24 octombrie, că i-au fost aduse pașaportul și documentele necesare pentru a ieși din țară. Ulterior, acesta a publicat un video în care apărea într-un autobuz și a menționat că urma să-și revadă soția și copiii. „Pentru mine s-a rugat toată lumea. M-a ajutat toată Moldova. Vă mulțumesc mult, dragii mei. (…) Dacă nu ați fi fost voi, eu niciodată nu aș fi mers cu acest autobuz și niciodată nu mi-aș mai fi văzut soția și copiii. Niciodată. Veți rămâne în inima mea mereu. Mă voi ruga mereu pentru voi”, a spus bărbatul.

***

Amintim că, pe 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au intrat în R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timpul unei acțiuni de reținere a cetățeanului ucrainean Alexei Kovali, în vârstă de 49 de ani, psiholog originar din Kiev. În imaginile video, publicate pe rețelele de socializare, localnicii se ceartă cu cei doi grăniceri și îi acuză că l-a lovit pe bărbat cu o bâtă în cap și au încercat să îl înece. „Nu l-am înecat”, a reacționat unul dintre grăniceri. O patrulă a Poliției de Frontieră i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Detalii AICI.

Între timp, cetățeanul ucrainean a fost internat în secția de traumatologie a Spitalului Raional Soroca. Bărbatul a fost diagnosticat cu comoție cerebrală și a fost externat pe 20 octombrie. Acesta a solicitat azil în Republica Moldova. Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, declara că „cel mai probabil îl va primi”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: