Andrei Mardari / NewsMaker

Moldova va avea propriul sistem de monitorizare aeriană. Nosatîi spune din ce bani va fi procurat

Republica Moldova a identificat un radar care urmează să monitorizeze spațiul aerian, iar până la sfârșitul anului acesta va fi operațional. Asigurările sunt date de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, care a anunțat că procesul de procurare a unui sistem de monitorizare a spațiului aerian este la o etapă avansată, iar specialiștii care se vor ocupa de mentenanța și folosirea radarului deja au fost instruiți și certificați pentru a-și începe munca, notează IPN.

Ministrul Apărării spune că autoritățile au avansat considerabil în procesul de achiziție a unui radar modern de monitorizare a spațiului aerian. Anatolie Nosatîi dă asigurări că până la sfârșitul acestui an noul sistem de monitorizare va fi funcțional.

„Suntem într-o etapă avansată. Așa cum am promis. Acest radar a fost identificat în baza unui studiu de fezabilitate. A fost identificată cea mai bună soluție pentru Republica Moldova, în baza necesităților și resurselor pe care le-am avut la dispoziție. Efectivul care se va ocupa de mentenanța și folosirea acestuia deja a trecut procesul de instruire, deja a fost certificat. Urmează perioada de livrare și operaționalizare”, a spus Anatolie Nosatîi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul Apărării spune că radarul de monitorizare a spațiului aerian este achiziționat din fondurile bugetului de stat, dar s-a abținut să facă publică valoarea financiară a achiziției. Potrivit ministrului, din banii oferiți de partenerii de dezvoltare, vor fi achiziționate și alte sisteme care vor permite avertizarea timpurie în cazul unor eventuale pericole.

„Noi le-am promis cetățenilor să luăm cele mai bune decizii în folosirea banului public, în scopul asigurării securității. Până la sfârșitul anului vom avea acest sistem operaționalizat. Banii sunt din bugetul statului. Din banii Uniunii Europene vom procura un alt sistem care este complementar la cel pe care-l achiziționăm cu scopul îmbunătățirii avertizării timpurii privind securitatea spațiului aerian”, a explicat ministrul Apărării.

În anul 2023 bugetul Ministerului Apărării a fost majorat cu 649,9 milioane lei și constituie 1,697 miliarde de lei (circa 85 de milioane de euro), ceea ce reprezintă 0,55% din Produsul Intern Brut (PIB).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Screenshot

Filat anunță că revine la „acțiunea politică adevărat”: „În această luptă îi chem alături pe toți stejarii țării”

Liderul PLDM, fostul premier Vlad Filat, anunță că va reveni la „acțiunea politică plenară și adevărată” odată cu prima factură majorată pe care o vor primi cetățenii. Într-un mesaj în care critică guvernarea, politicianul îi cheamă alături pe „toți stejarii țării” și pe cei care cred în viitorul Republicii Moldova.

În mesajul distribuit pe 7 octombrie, pe rețelele de socializare, Filat a acuzat guvernarea de incompetență, corupție și derapaje antidemocratice. Totodată, el susține că ar fi fost supus unor presiuni și atacuri din partea puterii.

„Răbdarea nu trebuie confundată cu slăbiciunea, iar reținerea cu renunțarea. Timpul declarațiilor, analizelor și avertismentelor a luat sfârșit. Odată cu prima factură majorată pe care guvernarea Maia Sandu–PAS o va pune în fața cetățenilor, pentru mine începe o altă etapă. Voi reveni la acțiunea politică plenară și adevărată”, a scris politicianul.

Filat nu a precizat ce acțiuni concrete va întreprinde, dar a anunțat că va lupta împotriva „injustiției, incompetenței, corupției și sărăciei”.

„În această luptă îi chem alături pe toți stejarii țării și pe toți cei care cred în Republica Moldova și în viitorul ei. Prima factură o vor primi cetățenii. După ea va veni și factura politică, iar pe aceea o va achita în totalitate guvernarea Maia Sandu–PAS”, a mai declarat acesta.

Contactată pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NM că formațiunea nu va comenta acuzațiile lansate de Vlad Filat.


Vlad Filat a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009–2013.

În octombrie 2015, a fost lipsit de imunitatea parlamentară, fiind cercetat penal. Tot atunci, el a demisionat din funcția de președinte al PLDM.

În 2016, Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupție pasivă. A fost eliberat condiționat pe 3 decembrie 2019, după ce a executat peste patru ani din pedeapsă. Totodată, judecătorii au anulat decizia de privare a lui Filat de Ordinul Republicii și interdicția de cinci ani de a ocupa anumite funcții.

Filat a revenit la conducerea PLDM în august 2020.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: