Photo: NewsMaker / Andrei Mardari

Moldova va primi un grant de 900 mii EUR în contextul crizei refugiaților. De unde vin banii

Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 900 mii de euro din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, un aviz consultativ în acest sens.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, avizul ține de inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței financiare din Fondul pentru migranți și refugiați.

Proiectul va finanța retroactiv cheltuielile suportate de către sistemul național de sănătate în vederea acordării asistenței medicale atât refugiaților din Ucraina, cât și cetățenilor Republicii Moldova afectați de criza refugiaților.

Asistența financiară nerambursabilă va fi utilizată de către Ministerul Sănătății, prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat o grădiniță din Sumî în timpul armistițiului propus de Kiev. Zelenski: „Alegerea este evidentă”

O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite după ce trupele ruse au atacat cu drone o grădiniță din orașul ucrainean Sumî, pe 6 mai, la câteva ore după intrarea în vigoare a regimului de încetare a focului propus de Zelenski. În momentul atacului, în clădire nu se aflau copii, scrie The Insider.

Potrivit șefului administrației militare regionale Sumî, Oleg Grigorov, instituția preșcolară a fost lovită de două drone. Victima este paznicul grădiniței.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Federația Rusă că a încălcat regimul de încetare a focului propus de Kiev. Potrivit lui, doar până la ora 10:00 dimineața, armata rusă ar fi comis 1820 de încălcări ale armistițiului, inclusiv prin bombardamente, tentative de asalt, lovituri aeriene și atacuri cu drone.

Zelenski a sugerat că armata ucraineană ar putea răspunde „în oglindă” la acțiunile Moscovei, așa cum avertizase anterior. Deocamdată, însă, Kievul nu a anunțat dacă va continua să respecte regimul de încetare a focului sau va răspunde prin atacuri. O decizie urmează să fie luată după consultările cu armata și serviciile de informații.

„După loviturile brutale de ieri împotriva orașelor noastre – Dnipro, Zaporojie, Kramatorsk și altele – armata rusă a continuat acțiunile active de luptă și bombardamentele teroriste și în această zi. Alegerea Rusiei este evidentă: refuză să oprească focul și să salveze vieți. (…) La această dată constatăm că partea rusă a încălcat regimul de încetare a focului. În urma rapoartelor de seară ale militarilor și serviciilor noastre de informații, vom decide asupra acțiunilor noastre viitoare. Slavă Ucrainei!”, a scris Zelenski pe rețele.

Reamintim, Federația Rusă a anunțat unilateral un armistițiu cu ocazia Zilei Victoriei, pe fondul temerilor că trupele ucrainene ar putea ataca în timpul tradiționalei parade militare de la Moscova. Acesta va fi în vigoare pe 8 și 9 mai.

La rândul său, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat un „regim de liniște”, începând cu ora 00:00 în noaptea de 5 spre 6 mai. „Vom acționa în mod simetric, începând din momentul indicat”, avertiza Zelenski pe 5 mai. Kremlinul nu a comentat propunerea Ucrainei. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: