Parlamentul RM

Moldova va susține mișcarea democratică din Belarus. A fost creat un grup parlamentar

În cadrul Parlamentului Republicii Moldova va fi constituit un grup parlamentar, care se va ocupa cu aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și mișcarea democratică din Belarus, Belarus Democrat. Decizia a fost luată de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au decis în cadrul ședinței de astăzi, 19 octombrie. 

Autorii proiectului, Doina Gherman și Mihail Popșoi, susțin că această inițiativă legislativă va funcționa pe bază de parteneriat și are drept scop promovarea spiritului respectului reciproc, egalității în drepturi și al intereselor comune.

„Prin acțiunea de constituire a Grupului parlamentar pentru susținerea Belarus democrat, Parlamentul își va reafirma angajamentul față de promovarea valorilor democratice și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, menționează autorii inițiativei legislative.

Componența nominală a Grupului va fi stabilită în baza opțiunilor expuse de deputați. Comisia politică externă și integrarea europeană va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de hotărâre în acest sens.

La 8 august 2022 s-au împlinit doi ani de când în Republica Belarus, una din cele mai puțin democratice țări din Europa, au avut loc alegeri prezidențiale. Oficial, scrutinul a fost câștigat de liderul autoritar de la Minsk Alexandr Lukașenko. Opoziția a contestat însă rezultatul și a organizat proteste prelungite, soldate cu arestări și violență polițienească.

Svetlana Tihanovskaia a fost principala rivală a lui Lukașenko în alegerile prezidențiale. Aceasta a plecat în Lituania imediat după scrutinul electoral din 2020, pentru a evita represiuni politice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Sărutul morții” lui Dodon/ Crește impozitul pe imobile?/ Chișinăul distruge economia Transnistriei?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Impozitele pe imobile ar putea crește? Răspunsul unui expert
— Tiraspolul acuză Chișinăul de recunoașterea unui „război economic”
— Nosatîi confirmă: tânărul care ar fi agresat o pensionară din Căușeni este militar
— Al 95-lea incident: o nouă dronă, observată deasupra Moldovei
— Irina Gutnic anunță că revine la Primăria Chișinău
— Ploi și temperaturi în creștere, din cauza unui ciclon
— Șase elevi, exmatriculați de la Colegiul UTM după ce au agresat un tânăr
— Ivan Țurcan, noul secretar de stat al Guvernului responsabil de reintegrare
— Plafonul de consum al electricității scutite de TVA, majorat la 150 kWh
— CC: „Amendamentul von Hebel”, neconstituțional
— Promo-LEX: reclame netransparente și mesaje manipulatoare în Găgăuzia
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: