imagine simbol

Moldoveni transportați ilegal în Rusia și impuși să lucreze la munci grele. O femeie din Briceni, va compărea pe banca acuzaților

Procuratura raionului Briceni a anunțat pe 20 februarie că a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unei femei de 32 de ani, originară din municipiul Edineț, învinuită de trafic de ființe umane.

Potrivit procuraturii, incidentul s-a produs în anul 2016. Femeia plasa anunțuri pe internet precum că angajează persoane la muncă, în Federația Rusă.

În total, aceasta a recrutat 18 bărbați și 2 femei, cărora le-a spus că îi angajează la curățat copaci.

Ulterior, pe 6 decembrie 2016, victimele au fost transportate cu autocarul, prin punctul de trecere a frontierei de stat „Otaci – Moghilev-Podolsk”, în raionul Voronej din Federația Rusă.

Victimele au fost adăpostite  într-un cămin locativ, unde au locuit împreună într-o odaie de aproximativ 30m2,  în condiții inadecvate de trai. Persoanele au fost deposedate și de pașapoarte.

După zece zile lucrate, 2 bărbați au cerut banii pentru munca sa. Aceștia au fost direcționați către un alt bărbat, care i-a amenințat cu moartea, spunându-le că-i va îngropa la gunoiște. Cele 2 victime s-au speriat și au reușit să fugă, iar ulterior, cu pașaport alb, s-au întors în Republica Moldova.

După fuga celor doi bărbați, cei rămași au fost amenințați că dacă vor încerca să fugă și ei și să nu lucreze, vor fi bătuți sau li se vor arunca substanțe narcotice, ca să fie reținuți de poliție. Mai târziu, două victime au fost bătute demonstrativ, în prezența celorlalte, cu scopul instaurării fricii.

La încercarea altor persoane să fugă, acestea au fost reținute de către paznicii angajați, care le-au întors la locul de cazare.

Învinuita a pledat nevinovată. Aceasta riscă o pedeapsă maximă de până la 15 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Coletul și scrisoarea lui Ozerov pentru Guțul, refuzate la Penitenciarul nr. 13. Ambasada Rusiei acuză „motivații politice”. Cum răspunde ANP

Ambasada Rusiei la Chișinău a acuzat administrația Penitenciarului nr. 13 că a refuzat, pe 30 aprilie, să primească un colet destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, din partea ambasadorului agreat al Rusiei, calificând decizia drept un obstacol administrativ cu „conotație politică”. Într-un comentariu pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că refuzul avea „temeiuri legale”, întru-cât se asigură condiții egale tuturor deținuților.

Coletul, expediat de ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, conținea produse alimentare, literatură și o scrisoare personală a diplomatului adresată bașcanei.

„Cu nedumerire am primit poziția neconstructivă a conducerii Penitenciarului nr. 13, care pe 30 aprilie a refuzat să primească coletul destinat bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Altfel decât prin existența unei motivații politice nu putem explica obstacolele administrative create pentru transmiterea unui trimis pur umanitar”, se arată în comunicatul Ambasadei Rusiei.

Misiunea diplomatică a publicat scrisoarea lui Ozerov în spațiul public, sperând că aceasta „va ajunge la destinatar prin atenția publică”, și și-a exprimat speranța că pe viitor va fi asigurat „acces neîngrădit la mijloacele de comunicare, conform standardelor internaționale”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a respins acuzațiile, explicând pentru NewsMaker că refuzul are la bază temeiuri legale clare, prevăzute expres în Codul de executare. Conform legii, o persoană condamnată poate primi săptămânal un singur colet, iar Guțul beneficiase deja de acest drept în perioada de referință.

„Persoana condamnată Guțul E.A. a beneficiat deja de acest drept în perioada de referință, astfel încât primirea unui colet suplimentar nu are temei legal, indiferent de identitatea expeditorului. Administrația respinge cu fermitate orice insinuare privind o motivație politică. Refuzul este exclusiv de natură procedurală. Personalul penitenciar acționează în strictă conformitate cu legislația națională și cu standardele internaționale”, a explicat ANP.

Nu este pentru prima dată când Ambasada Rusiei încearcă să stabilească contact cu Evghenia Guțul. Pe 17 aprilie, misiunea diplomatică criticase decizia autorităților de a nu-i permite ambasadorului Ozerov să o viziteze pe bașcană, calificând solicitarea drept una „exclusiv umanitară” și acuzând Chișinăul de „duble standarde”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat anterior că autoritățile au procedat corect. „Un diplomat neacreditat, prin acțiuni provocatoare, încearcă să viziteze o persoană condamnată anume pentru că a fost parte la imixtiunile statului pe care îl reprezintă în treburile interne și în procesele politice și electorale din Republica Moldova. Autoritățile noastre au făcut corect că nu i-au permis lucrul ăsta”, a declarat Grosu.

Evghenia Guțul se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 după ce, pe 5 august 2025, a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ex-Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. Sentința a fost contestată, iar Curtea de Apel urmează să se pronunțe pe 28 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: