Moldovagaz

Moldovenii au consumat cu aproape 55% mai mult gaz în decembrie față de luna precedentă

În decembrie 2021, consumatorii casnici deserviți de SA „Moldovagaz” au consumat cu aproape 55% mai mult gaz decât în luna noiembrie. Datele au fost publicate, pe 13 ianuarie, de furizorul de gaz.

Volumul de gaze naturale consumate de către consumatorii casnici deserviți de SA „Moldovagaz” în decembrie 2021 a constituit 67,6 milioane de metri cubi, fiind în creștere cu 54,8% față de luna noiembrie a anului respectiv.

Potrivit serviciului relații publice al întreprinderii, indicatorii sunt comparabili cu aceeași perioadă a anului 2020, când creșterea consumului a constituit 53,7%. În cazul apartamentelor cu o suprafață de până la 60 de metri pătrați, consumul a crescut cu 30,2%, de 90 de metri pătrați – cu 23,4%, de 110 de metri pătrați cu 30,4%.

La casele particulare cu o suprafață medie de 110 metri pătrați, consumul gazelor naturale a crescut cu 62,7%. Nivelul total al încasărilor financiare pentru gazele consumate în luna decembrie 2021 va fi cunoscut după data de 20 ianuarie, când expiră termenul limită de plată a facturilor.

***

Amintim că, din 1 noiembrie, moldovenii achită pentru 1 metru cub de gaze consumat 11,08 lei. Tariful a constituit pentru un preț de achiziție a gazului de $450. Guvernul a aprobat un pachet de compensații pentru 5 luni în mărime de 1,6 miliarde de lei moldovenești. Mai exact, statul va compensa primii 50 de metri cubi de gaze cu 4,3 lei din tariful de 11,08 lei. Pentru un consum între 50 și 150 de metri cubi de gaze, compensația va fi de 3,2 lei din tarif per metrul cub, consumatorul urmând să achite 7,9 lei metrul cub de gaze consumat. Iar cei care vor consuma mai mult de 150 de metri cubi vor achita costul gazului integral – cu 11,08 lei.

În luna ianuarie, prețul de achiziție a gazului pentru Moldova constituie $647, iar Moldovagaz nu exclude că tariful pentru consumatori ar putea crește. Reprezentanții companiei au precizat că își vor definitiva la o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali după data de 20 ianuarie. Vicepremierul Andrei Spînu a estimat că, dacă prețul de $647 se va menține și în februarie,  tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pe tema securității energetice a Moldovei

Președinta Maia Sandu a convocat pentru marți, 26 mai, ora 14:00, ședința Consiliului Național de Securitate, anunță Președinția Republicii Moldova.

Reuniunea va fi dedicată securității energetice a țării, în contextul volatilității piețelor energetice globale și al tensiunilor din Orientul Mijlociu. Participanții vor evalua impactul acestor factori asupra Republicii Moldova și vor analiza măsurile luate pentru protejarea cetățenilor și a economiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: