jurnal.md

Moldovenii cu pașapoarte diplomatice și de serviciu ar putea călători în România fără vize

Republica Moldova și România vor negocia un acord care prevede scutirea de vize pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu. Executivul de la Chișinău a pregătit proiectul unei hotărâri de Guvern privind inițierea negocierilor. Documentul urmează a fi aprobat în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri din 26 noiembrie.

NU-771-MAE-2025 by Ana-Maria

Contactați de NM, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au comunicat că România a fost inițiatoarea negocierilor pe marginea acestui proiect de Acord.

„Inițiativa încheierii Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind scutirea de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu a venit din partea autorităților române, care au înaintat spre examinare un proiect de tratat, care să fie în concordanță cu prevederile acquis-ului Schengen, pe care România trebuie să-l respecte începând cu data de 31 martie 2024”, au precizat reprezentanții MAE.

Precizăm că, în prezent, cetățenii Republica Moldova nu au nevoie de viză pentru a intra în România pentru șederi de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, indiferent de tipul pașaportului.

Din martie 2024, România a aderat la spațiul Zonei Schengen pentru traficul aerian și maritim, însă regulile de intrare pentru cetățenii moldoveni au rămas aceleași. Noutatea este că perioada petrecută în România se cumulează acum cu șederea în celelalte state membre Schengen pentru calculul celor 90 din 180 de zile. În consecință, persoanele care stau mult timp în România nu mai au la fel de mult drept de ședere în alte state Schengen și invers.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Forța Fermierilor” sare în apărarea lui Stefanco, după ce Grosu l-a comparat cu o „muscă la arat”: solicită public scuze

„Forța Fermierilor” solicită scuze publice din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce acesta a comparat contribuția deputatului Sergiu Stefanco în agricultură cu cea a unei „muște la arat”. Asociația consideră declarațiile un atac nefondat și amintește că Stefanco este fermier de aproape 20 de ani și unul dintre fondatorii asociației.

„Condamnăm atacul președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la adresa deputatului Sergiu Stefanco. Considerăm că în lupta politică nu trebuie de trecut niște linii roșii. Atacați idei, nu persoane”, precizează Asociația într-un comunicat emis pe 2 noiembrie.

„Forța Fermierilor” susține că deputatul „Democrația Acasă” Sergiu Stefanco și-a pornit afacerea de la zero și are experiență atât în cultivarea plantelor, cât și în creșterea animalelor. Organizația susține că, la fel ca mulți alți fermieri, acesta a acumulat datorii mari în ultimii ani din cauza calamităților naturale și a lipsei unor politici de stat „adecvate”.

„Sergiu Stefanco a stat la baza fondării asociației „Forța Fermierilor”. Menține legătura strânsă cu organizația. Este respectat în rândurile agricultorilor și este privit în primul rând ca deputat-fermier. Cunoaște bine problemele ramurii și vorbește despre ele de pe tribuna Parlamentului cu cunoștință de cauză. În acest context, asociația „Forța Fermierilor” solicită ca domnul Grosu să ceară public scuze de la domnul Stefanco, întrucât a făcut atac accentuat și nefondat la un agricultor, care reprezintă în legislativ mulți producători agricoli – membrii asociației”, mai transmite Asociația în comunicatul său.

Reacția vine după declarațiile lui Igor Grosu din ședința Parlamentului din 29 octombrie, făcute după discursul lui Sergiu Stefanco de la tribună. În acea zi, deputații au votat prelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase până la 31 decembrie 2026. Detalii – AICI.

Președintele parlamentului i-a reproșat atunci colegului său din fracțiunea „Democrația Acasă” că îi insultă pe partenerii externi și că vorbește în numele fermierilor, deși beneficiază el însuși de sprijinul statului. „Unicul calificativ pe care pot să vi-l spun e că contribuția dvs. e ca musca la arat. Parafrazând – bâzoiul la arat. (…) Dacă ar fi roadă din vorbă, cred că ai fi campion”, a declarat speakerul.

Ulterior, într-o postare pe rețelele sociale, Grosu a acuzat unii deputați din opoziție că „preferă să facă gălăgie și să insulte”, în timp ce autoritățile caută soluții pentru agricultori: „Domnilor, bâzâitul nu ține loc de muncă, iar gălăgia nu aduce roadă. Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor, dar uită de problemele reale ale sectorului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: