Republica Moldova și România vor negocia un acord care prevede scutirea de vize pentru titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu. Executivul de la Chișinău a pregătit proiectul unei hotărâri de Guvern privind inițierea negocierilor. Documentul urmează a fi aprobat în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri din 26 noiembrie. NU-771-MAE-2025
Ambasada Indiei la București, acreditată și pentru Republica Moldova, avertizează că mai mulți cetățeni străini care tranzitau țara noastră în drum spre Ucraina sau alte state din regiune au fost întorși din drum pe Aeroportul Internațional Chișinău, chiar dacă dețineau vize de tranzit moldovenești și vize de intrare valabile pentru
Statele Unite vor impune vizitatorilor internaționali o nouă „taxă pentru integritatea vizelor” în valoare de cel puțin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile deja existente pentru obținerea vizelor, conform unei prevederi din recenta lege de politică internă adoptată de administrația Trump. Taxa, considerată un „depozit rambursabil”, va
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău anunță că solicitanții de viză sunt obligați să enumere toate numele de utilizator și pseudonimele pe care le-au folosit pe rețelele sociale în ultimii cinci ani, în formularul de cerere de viză DS-160. Misiunea diplomatică precizează că fiecare solicitant trebuie să certifice, înainte