Colaj NM

Monumentul în formă de măr din Anenii Noi, în videoclipuri de susținere a unui partid din Rusia VIDEO

Mărul de la intrarea în satul Mereni, raionul Anenii Noi – simbolul localității, care cântărește 300 de kg și are 2,5 metri înălțime – apare în videoclipuri publicate de bloggerul rus Dania Milohin și de bloggerul originar din Republica Moldova „Nekoglai”, în susținerea unui partid din Federația Rusă. Menționăm că acesta este singurul partid cu o poziție antirăzboi de pe buletinul de vot pentru alegerile pentru Duma de Stat din această toamnă, iar pe 10 august Curtea Supremă a Federației Ruse examinează o cerere de excludere a acestuia din cursa electorală. Între timp, pe rețelele sociale au apărut numeroase videoclipuri în susținerea partidului, în special în rândul tinerilor.

Videoclipul în care apare Dania Milohin, stabilit în afara Rusiei, iar în spatele său se află simbolul satului Mereni din Republica Moldova, a fost publicat de blogger pe pagina sa de Instagram. Imaginile sunt însoțite de mesajul „Яблоко вперёд” (în trad. „Iabloko înainte”), făcând trimitere la denumirea partidului rus „Iabloko”, care înseamnă „măr” în limba română.

@danya_milokhin

♬ оригинальный звук – катеrrr🧟‍♀️

Și bloggerul moldovean Nekoglai, deportat din Rusia în 2022, a publicat un videoclip în care apare monumentul de la Mereni.

@nekoglai #nekoglai ♬ оригинальный звук – катеrrr🧟‍♀️

Potrivit Meduza, în timpul campaniei electorale, partidul „Iabloko” a beneficiat de o susținere neașteptat de puternică pe rețelele sociale, în special din partea tinerilor. Aceștia postează numeroase videoclipuri în care apar mere sub diferite forme. Utilizatorii taie mere, mănâncă mere, arată imagini cu acestea sau pur și simplu spun că, dintre toate fructele „unite”, cel mai mult le plac merele. Potrivit sursei citate, și liderii opoziției ruse aflați în exil au îndemnat alegătorii să voteze pentru „Iabloko”.

Presa rusă mai scrie că partidul „Iabloko” a fost înregistrat, pe 29 iulie 2026, pentru a participa la alegerile pentru Duma de Stat din această toamnă. La scrutin, „Iabloko” merge cu sloganul „Pentru pace și libertate! Pentru o viață fără frică!” și va fi singurul partid cu o poziție antirăzboi pe buletinul de vot. Între timp, participarea „Iabloko” la alegeri a ajuns sub semnul întrebării. Pe 7 august, partidul „Rodina” a depus la Curtea Supremă o acțiune prin care a cerut excluderea „Iabloko” din cursa electorală. Liderul „Rodina” a declarat că partidul său a identificat la „Iabloko” „o mulțime de încălcări”, inclusiv publicitate pe „rețelele sociale interzise”. Potrivit lui, pentru aceasta ar fi necesare „sute de milioane de ruble”, care nu sunt trecute prin conturile oficiale. „Aceștia sunt trădători naționali. Sunt oameni care lucrează pentru Occident. Sunt oameni cărora le sunt apropiate valorile occidentale”, a declarat acesta.

Pe 10 august, Curtea Supremă a Federației Ruse a început examinarea cererii de excludere a partidului „Iabloko” din cursa electorală. Potrivit Meduza, sute de persoane au venit să susțină partidul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: