Moscova sugerează că ar putea să-i deschidă un dosar penal Maiei Sandu

Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Consiliul Federaţiei al Rusiei, a declarat că Comitetul de Investigații are toate motivele să demareze o cauză penală pe numele președintei Maia Sandu și să o anunțe în căutare internațională. Declarația a fost făcută în contextul în care șefa statului a spus recent că președintele rus Vladimir Putin va fi reținut dacă va veni în Moldova.

„Se pare că doamna Maia Sandu, cetățean român, care deține președinția Republicii Moldova, are ceva în neregulă cu capul. Comitetul de Investigații al Federației Ruse are toate motivele să inițieze un dosar penal împotriva lui Sandu pentru amenințarea cu arestarea președintelui rus și să o anunțe în urmărire internațională. Își face vise…ca șeful Măreței Rusii să vină în țara sa, a cărei economie și bunăstare este total dependentă de Moscova”, a scris Djabarov pe canalul său de Telegram.

Amintim că, pe 23 mai, în cadrul unui interviu, Maia Sadu a spus că președintele rus Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis mandat internațional de arest, va fi reținut dacă ajunge în Republica Moldova.

***

Precizăm că, pe 17 martie 2023, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis mandat internațional de arest pe numele președintelui rus Vladimir Putin. Totodată, mandat de arest a fost emis și pentru Comisarul pentru Drepturile Copilului al președintelui Rusiei, Maria Lvova-Belova.

Potrivit Tribunalului de la Haga, Putin s-ar face vinovat de crime de război, inclusiv de deportarea ilegală a ucrainenilor din teritoriile Ucrainei ocupate, în Rusia.

Acum, liderul de la Kremlin nu poate să viziteze țările, care au ratificat Statutul de la Roma și statele care recunosc jurisdicția Tribunalului de la Haga (123 de state, marcate cu verde pe hartă). Acestea sunt toate țările europene, toată America de Sud (inclusiv aliați ai Rusiei precum Venezuela), Tadjikistan, Brazilia, Africa de Sud, precum și Afganistan, Republica Centrafricană și Nigeria.

Totodată, Armenia spune că nu-l va aresta pe Vladimir Putin dacă acesta le va vizita țara.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eșec în instanță pentru Plahotniuc: CSJ a respins recursul privind schimbarea completului de judecată

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat inadmisibil recursul avocaților lui Vladimir Plahotniuc, care au contestat înlocuirea unui judecător din completul Curții de Apel Centru ce examinează dosarul fostului lider democrat. Instanța a constatat că o asemenea decizie nu poate fi contestată separat, ci doar odată cu hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei, transmite TVR Moldova.

Pe 30 septembrie, președintele interimar al Curții de Apel Centru a dispus înlocuirea judecătorului Vitalie Budeci cu Vitalie Pîslariuc în completul care examinează apelurile depuse atât de procurori, cât și de avocații lui Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară”.

Decizia a fost motivată prin imposibilitatea lui Budeci de a emite acte judecătorești de dispoziție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat raportul privind nepromovarea de către acesta a evaluării externe.

Avocații Lucian Rogac și Mihail Silivestru au contestat încheierea, susținând că înlocuirea judecătorului nu era justificată și că examinarea apelurilor putea fi amânată până la soluționarea contestației acestuia privind rezultatul evaluării externe. Apărarea a mai invocat faptul că noul judecător ar fi fost desemnat fără repartizare aleatorie prin sistemul de gestionare a dosarelor.

Prin încheierea din 22 octombrie, CSJ a respins recursul ca inadmisibil, precizând că legea nu permite contestarea separată a deciziilor privind schimbarea completului de judecată. Astfel, instanța nu a examinat argumentele avocaților privind legalitatea înlocuirii judecătorului. Încheierea este irevocabilă.

Procuratura Anticorupție a depus apelul pe 6 mai, după ce, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procurorii solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de închisoare.

Fostul lider al Partidului Democrat a fost condamnat pentru cinci capete de acuzare, inclusiv constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Plahotniuc ar fi beneficiat de aproximativ 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: