Moțpan cere desecretizarea documentelor privind a doua identitate a lui Vlad Plahotniuc
Full Article 2 minutes read

Moțpan cere desecretizarea documentelor privind a doua identitate a lui Vlad Plahotniuc

Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, solicită desecretizarea documentelor cu privire la cea de-a doua identitate a fosului președinte PDM, Vlad Plahotniuc. Deputatul urmează să depună o cerere în acest sens la Agenția Servicii Publice, a anunțat acesta în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 22 noiembrie. 

„Am trimis informațiile la procuratură, acolo s-a inițiat o investigație”, a declarat Moțpan.

Deputatul din blocul ACUM a mai dezvăluit că potrivit uneia dintre ipoteze, Plahotniuc avea nevoie de un pașaport sub nume fals, pentru că avea nevoie de protecție, iar legislația permite acest lucru.

Amintim că joi, în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a povestit că a intrat în posesia unor documente care demonstrează faptul că fostul președinte PDM, Vlad Plahotniuc, mai avea un pașaport cu imaginea lui, dar cu alte nume, prenume, data nașterii și reședință.Deputatul nu a dezvăluit numele complet, însă a menționat că acesta coincide cu cel al unui membru al PSRM. Prenumele ar începe cu litera „V”, iar numele de familie s-ar încheia cu litera „k”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: